ACTUALITATE 25 noiembrie 2021

Directorul unui liceu din Sfântu Gheorghe, cercetat pentru șantaj

de Iulia Drăghici - Taraș | 7441 vizualizări

Directorul unui liceu din Sfântu Gheorghe este cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, anunță Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Acesta a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Acuzațiile vin într-un caz care vizează ocuparea unui post de profesor.

În data de 24.11.2021 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.I., director al unui liceu din mun. Sfântu Gheorghe, pentru săvârşirea infracţiunii „șantaj”, prev. de art. 207 alin. 1 și 3 Cod penal.

Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe din data de 25.11.2021 s-a dispus :

Luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de „șantaj”, prev. de art. 207 alin. 1 și 3 Cod Penal, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25.11.2021, ora 13:00, până pe data de 23.01.2022, inclusiv. 

Inculpatului i s-a impus să respecte mai multe obligaţii, între care obligația de a nu exercita activitatea de Director în cadrul Liceului (…) din mun. Sfântu Gheorghe.

S-a reținut că, la data de 04.03.2020, în jurul orelor 09:00, inculpatul M.I., după ce în prealabil a solicitat ca persoana vătămată B.J.C. să se prezinte în biroul său, prin constrângere, respectiv prin folosirea funcției sale de director în cadrul liceului și prin amenințări, cu scopul de a păstra postul respectiv disponibil în vederea ocupării de către o altă persoană agreată de inculpat, a încercat să o determine pe persoana vătămată să renunțe la postul de profesor în cadrul liceului, post obținut în mod legal prin concurs.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe continuă cercetările în cauză.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul trimis joi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.