ACTUALITATE 21 martie 2022

Din culisele unui mega-spectacol

de Iulia Drăghici - Taraș | 2128 vizualizări

Cum au trăit dansatorii de la Palatul Copiilor și Asociația Love to Dance experiența de la Românii au Talent 

Cine s-a uitat la Românii au Talent vineri seară și-a primit porția de energie pentru câteva zile bune dacă a urmărit momentul pus în scenă de cei 25 de dansatori din Sfântu Gheorghe. Mega Crew, echipa de avansați de la Palatul Copiilor și Asociația Love to Dance, antrenată de profesoara Molnar Enikő, a făcut un spectacol demn de numele pe care îl poartă și a dovedit încă o dată că cei patru „Da” primiți fără emoții de la jurați sunt binemeritați. Dar puțini știu de provocările pe care le-au avut de trecut până să ajungă pe marea scenă și apoi pe micul ecran. Despre acestea, dar și despre esența a ceea ce înseamnă dansul pentru tinerii din Sfântu Gheorghe, am povestit sâmbătă, la cald, cu câțiva reprezentanți ai echipei care a pus din nou numele orașului pe harta națională a performanței. 

Cafeaua de sâmbătă dimineața, băută împreună cu Molnar Enikő, Andreea Bernad și Diana Turturică, mi-a dezvăluit încă o dată cât de frumoasă este modestia, atunci când este pusă la un loc de cinste cu pasiunea, efortul constant, disciplina, iubirea, ambiția și puterea de a accepta fiecare provocare exact așa cum vine ea și de a găsi putere și soluții, chiar și atunci când pare mai ușor să renunți. De ce spun toate acestea? Pentru că fetele mi-au povestit pe îndelete cum a fost viața lor până să ajungă la celebra emisiune televizată și cum acest moment este o încununare a eforturilor lor, fără să fie și o doză de celebritate care să li se urce la cap, ci mai degrabă doar un răspuns afirmativ la întrebarea „suntem pe drumul cel bun?”. 

Cred că apariția la televizor vine ca o validare pentru noi, că tot ce am făcut până acum a dat roade”, mi-a dezvăluit, din spatele unui zâmbet luminos, Diana Turturică, în vârstă de 16 ani, dansatoare sub îndrumarea profesoarei Molnar Enikő de nouă ani. 

Pentru Andreea Bernad, în vârstă de 15 ani, dansatoare de aproape șapte, experiența „Românii au Talent” a fost ca un vis devenit realitate, o provocare total diferită de concursurile la care a mai participat până acum. 

Am avut foarte mari emoții. Și aseară când am așteptat să apărem și în momentul filmării. Dar mi-a plăcut foarte mult cum a ieșit. Am fost foarte fericită că am ajuns acolo. Ani de zile am stat în fața televizorului și mă plângeam că nu suntem acolo, dar acum mă bucur foarte mult pentru că se vede munca noastră și văd și alți oameni”, ne-a spus aceasta. 

Ceea ce nu știe toată lumea este că noi nu ne închidem în sala de antrenamente și atât. La bază sunt și multe ore de workshop-uri cu dansatori naționali și internaționali cu experiență, dar și multe concursuri unde ne testăm. (...) Copiii ăștia iubesc ceea ce fac. Au transmis forță, putere, plăcere și s-a văzut pe fețele lor voința. Până la urmă, nu facem toate acestea pentru locuri întâi sau pentru a apărea în show-uri de televiziune, ci în primul rând pentru noi, din plăcere. Chit că e foarte greu și foarte multă muncă. Dar plăcerea unui moment ca cel de aseară șterge toate greutățile”, a punctat și antrenoarea Eni Molnar. 

Două situații de criză majore, depășite cu atitudine de campion

Ce, de asemenea, știu foarte puțini este momentul de criză prin care au trecut covăsnenii noștri cu puțin timp înainte să intre la filmările emisiunii, la finele anului trecut. Asta după ce, cu trei zile înainte au avut de depășit o criză similară. 

Toate au pornit de la un test Covid pozitiv, pe care una dintre dansatoare l-a primit. Era chiar cea care avea și un punct central în toată ecuația dansului. Molnar Enikő a luat situația cum a venit și a început să pregătească o altă fată care să învețe mișcările și să ia locul în mijlocul scenei. Când lucrurile păreau că se aranjează, în ziua filmării, un alt test Covid, neconcludent de această dată, a dat din nou peste cap planurile echipei din Sfântu Gheorghe. De ce? Pentru că dansatoarea care a fost oprită să urce pe scenă și a fost izolată era chiar cea care preluase noul rol în coregrafie. 

Ca la un moment al adevărului, Molnar Enikő a strâns din dinți și în cam 30 - 40 de minute, în parcarea studioului de filmări, alături de dansatori, a schimbat coregrafia astfel încât să corespundă cu noua situație. 

M-am apucat să fac din nou o producție de trei minute, să le spun „tu stai pe dreapta, tu pe stânga” și să rețină, pentru filmare. Nici nu am terminat de tot, eram pe la final, că ne-au și strigat să intrăm la filmări. Uite că au făcut treabă bună! Dar a fost greu, pentru că fiecare e obișnuit unde să meargă, pe ce picior calcă, știe cât trebuie să fie locul între el și celălalt, plus e și memoria musculară. Până la urmă au putut să facă față. Asta și pentru că ni s-au întâmplat foarte multe situații de genul de-a lungul anilor. Niciodată nu am renunțat. Întotdeauna am făcut față”, a explicat Molnar Enikő. 

Poate că cititorii noștri ar vrea să știe și că pentru ca un dans să ajungă să arate așa cum a arătat vineri seara la TV se muncește pe brânci câteva luni bune, cu zile de câte opt, chiar 10 ore de repetări. Coregrafia care a apărut pe micul ecran a fost concepută printr-un workshop de câteva zile, alături de alți doi coregrafi de la renumita comunitate de dans „R3d ONE” din Ungaria. 

Pentru un adolescent, care are și școală, teme și viață de familie pe lângă, e evident că hobbyul de a fi dansator nu e puțin lucru. Ba din contră, este un efort continuu, susținut de pasiunea pentru dans și iubirea pentru colegi. 

Familia care iubește dansul 

Pentru familia Love to Dance, momentul difuzării de la Românii au Talent a fost primit cu o adevărată petrecere. Cei 25 de dansatori, plus colegi de-ai lor mai vechi de trupă, alături de părinți și frați, s-au întâlnit într-un local din Sfântu Gheorghe și s-au bucurat împreună de spectacol și de această nouă reușită. 

Suntem o comunitate, o familie. Așa simțim cu toții. Eu așa le-am spus mereu: trebuie să vă iubiți între voi. Chestia asta va merge doar în momentul în care suntem uniți, inclusiv cu părinții”, ne-a spus Molnar Enikő. 

Pe lângă viața noastră de elevi, mai avem și viața dansului, unde avem și familia alături”, ne-a confirmat și Diana. 

Mega Crew, din aproximativ 300 de copii dansatori 

Din Mega Crew, adică echipa dansatorilor din grupa de avansați a Palatului Copiilor și Asociației Love to Dance fac parte: Bartha Csilla, Andreea-Beatrice Bernad, Berecz Andreea-Almida, Denisa-Maria Cernescu, Emilia-Katalin Coman, Cosmin Dima, Nicole Anne Galang, Gombos Andrea, Iancu Henrietta-Judit, Imreh Dianna, Imreh Edina-Gyöngyvér, Imreh Evelin-Léda, Imreh Izabella, Koós Adrienn, Konnát Barbara-Kitty, Laslo Renáta-Brigitta, Andreea Moldovan, Szakacs Johanna, Sylvester Henrietta-Vanda, Todor Maja, Diana-Oana Turturică, Andreea-Mălina Urdă, Vass Barbara-Nikolette, Vlăsceanu Andrea-Renáta și Zsigmond Zsanett. 

Cei 25 de dansatori au vârste cuprinse între 14 și 25 de ani. De precizat este și că la Palatul Copiilor sunt, în total, aproximativ 300 de elevi care învață să danseze sub tutela profesoarei Molnar Enikő. 

O informație interesantă este că cei care vor să ajungă în echipa de performanță trebuie să treacă prin toate grupele, de la începători și să ardă astfel niște etape importante. „La grădiniță este o etapă interactivă, unde înțelegi ceea ce facem, la clasele I-III au deja coregrafii ușoare, urmează clasele IV-VI, apoi alt grup, clasele VII-VIII-IX-X. Aici, în grupa de performanță sunt copiii care au trecut prin aproape toate etapele, pentru că așa învață totul de la bază. (...) Momentan asta e și o problemă, pentru că am pus o țintă atât de mare, încât nu mai am curaj să bag copii noi, pentru că nivelul la care lucrăm acum e destul de mare”, a explicat Molnar Enikő. 

Un alt aspect ce merită punctat este acela că aceste cursuri de dans nu sunt plătite, fiind vorba despre activități derulate sub umbrela Palatului Copiilor din Sfântu Gheorghe, unde Molnar Enikő este angajată. Dar totuși este util ca părinții, care se gândesc să își înscrie copiii și îi văd pe același drum de performanță ca pe cei prezentați mai sus, să știe și că workshop-urile, costumele, uneori chiar și deplasările la concursuri implică niște costuri care trebuie asumate de aceștia. 

Dar efortul financiar merită, susțin Andreea și Diana, care spun că dansul le-a schimbat viața, le-a echilibrat emoțional, nu doar fizic, le-a oferit o alternativă în fața dependențelor de tehnologie, le învață disciplina, ce înseamnă prietenia adevărată, munca, efortul, să nu aștepte să primească fără să ofere, dar și cum să depășească fiecare provocare cu fruntea sus. Iar pentru un tânăr din ziua de astăzi toate acestea pot fi elemente esențiale pentru un viitor de succes, indiferent dacă dansul va deveni sau nu o carieră. 

Reamintim și cu această ocazie că dansatorii din Sfântu Gheorghe nu sunt străini de celebra scenă a talentelor, pentru că anul trecut trei dintre fetele antrenate de Molnar Enikő au uimit jurații cu mișcările lor. Este vorba despre Konnát Barbara (Barbie), Nicole Anne Galang și Denisa Cernescu.

Profesoara de dans Molnar Enikő a fost votată de cititorii noștri drept „Antrenorul Anului” la Superlativele CovasnaMedia 2021.

Ce urmează?

Comunitatea covăsneană poate să îi sprijine în continuare pe dansatorii covăsneni urmărind pe YouTube și Facebook momentul susținut de echipa Love to Dance pe scena de la Românii au Talent, pentru că numărul de vizualizări sporește șansele de a trece în etapa următoare. 

Până vor primi și răspunsul dacă reflectoarele de la Românii au Talent vor mai pune din nou în valoare strălucirea dansatorilor covăsneni, ei nu așteaptă „cuminți”, ci se pregătesc mai departe: în aprilie vor participa la un workshop cu opt coregrafi internaționali, iar în luna mai vor lua cu asalt scena celui mai important concurs de dans din România, Hip Hop International, care asigură câștigătorilor de pe locul întâi un loc la mondialele din Statele Unite. 

Nouă nu ne rămâne decât să le urăm succes și să le urmărim în continuare reușitele cu care construiesc, se pare, o legendă în istoria dansului modern din Sfântu Gheorghe.

Sursa foto: Românii au Talent

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.