Din 2016, cresc impozitele pentru clădirile și terenurile lăsate în paragină
Proprietarii care nu își îngrijesc corespunzător clădirile pe care le dețin, alegând să le lase în paragină, vor fi obligați să plătească impozite suplimentare începând cu ianuarie 2016. Legea există deja, fiind inclusă în prevederile noului cod fiscal, și va fi aplicată corespunzător și de către Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.
„Gândiți-vă cât de nedrept este faptul că cineva vine, construiește o fabrică nouă și plătește impozit de 10, 15, 20 de ori mai mare decât cineva care a privatizat o uzină, nu a făcut nimic, dincolo de faptul că oamenii au fost dați afară, ceea ce deja este o problemă pentru oraș, și clădirile se duc naibii. E normal atunci să impozităm și, până la urmă, dacă nu au bani, nu vor să investească, atunci, la un moment dat, acele clădiri vor intra în proprietatea publică a orașului și vom investi noi. Și atunci vom rezolva și probleme de locuri de muncă și probleme de aspect, din punct de vedere urbanistic“, a declarat primarul Antal Arpad cu privire la acest subiect.
Edilul a mai precizat că, în conformitate cu procedurile legale, taxele și impozitele pentru anul următor se votează în Consiliul Local la sfârșitul anului în curs, ceea ce înseamnă că noua lege privind sistemul de impozitare pentru clădirile lăsate în paragină sau terenurile neîngrijite va putea fi aplicată abia de la începutul lui 2016.