ACTUALITATE 2 noiembrie 2018

Deţinătorii de garaje, obligaţi să îşi parcheze maşinile în interiorul acestora pe timpul nopţii

de Agerpres | 1202 vizualizări

Deţinătorii de garaje din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi obligaţi, printr-o hotărâre a Consiliului Local, să-şi parcheze maşinile în interiorul acestora pe timpul nopţii, nerespectarea prevederii urmând să fie sancţionată cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.000 de lei.

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a anunţat, joi, că toţi cetăţenii care au în proprietate garaje aflate pe domeniul public al municipiului au obligaţia de a comunica în scris autorităţilor locale, până pe 30 noiembrie a.c., adresa la care domiciliază şi numărul de înmatriculare al autoturismului parcat în garaj pe timpul nopţii, precizând că între orele 22,00 - 6,00 nu vor avea dreptul să-şi parcheze maşinile în alte spaţii aflate pe o rază de 300 de metri faţă de amplasamentul acestuia.

„Conform Hotărârii Consiliului Local, între orele 22,00 - 6,00 este interzisă staţionarea autovehiculelor în zona rezidenţială în care deţinătorul legal al autovehiculului are în posesie un garaj pe domeniul public. Prin zonă rezidenţială (...) se înţelege domeniul public al municipiului, inclusiv parcările rezidenţiale amenajate în condiţiile legii, aflate într-o rază de 300 de metri faţă de amplasamentul garajului (...) În cazul în care autoturismul parcat în garaj se va schimba faţă de cel notificat, această schimbare trebuie notificată Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe”, precizează reprezentanţii primăriei.

Persoanele care nu respectă prevederile acestei hotărâri, respectiv nu notifică primăria şi nu parchează în garaje pe timpul nopţii, vor fi sancţionate de Poliţia Locală cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.000 de lei.

Hotărârea a fost luată după ce s-a constatat că mulţi deţinători de garaje şi chiriaşi ai acestora nu le folosesc, ocupând alte locuri de parcare de pe domeniul public, în condiţiile în care numărul acestora este insuficient.

Sursă foto: facebook/Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.