Am fost fericit să trăiesc și să învăț cea mai mare parte a lucrurilor care mă definesc în viață de la o actriță. Mama mea. Și, desigur, îi sunt recunoscător pentru ceea ce am devenit. Și-a petrecut jumătate din viață la Brăila, fiind actriță mai bine de 15 ani la Teatrul „Maria Filotti”, iar vreme de aproape 25 de ani a activat la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, de unde a ieșit de curând la pensie. În studenție, la insistențele ei și încurajat de câțiva critici importanți, am ajuns să scriu la mijlocul anilor ’90, despre teatru, în „Cotidianul” și „Contemporanul”. Cred că vă imaginați ușor cât de îndrăgostit am devenit de teatru ca fenomen, cât de mult m-au marcat anumite spectacole-etalon din acei ani de facultate, dar și de mai târziu. Întâmplarea a făcut să și lucrez în două reprize scurte de aproximativ câte un an fiecare, prin 1997 și 2001, în Teatrul „Andrei Mureșanu”, referent și secretar literar, cunoscând și apropiindu-mă de oameni extrem de dragi mie. De mai bine de 15 ani locuiesc efectiv în Sfântu Gheorghe și nu cred să fi lipsit la prea multe producții fie ele ale teatrului de limbă română sau de limbă maghiară, dar și spectacolele aduse la diversele festivaluri și evenimente în oraș. Ba chiar am căutat adesea să ajung prin alte locuri în care să văd spectacole de teatru... Exact genul de politician cu care sunteți obișnuiți, nu?

Am făcut această poate prea lungă introducere ca să înțelegeți contextul în care voi face mărturisirile care vor urma...

Sper să înțelegeți că beneficiind de asemenea experiențe de viață, nu puteam deveni decât o persoană extrem de apropiată de teatru, un promotor și un susținător declarat al acestei arte care mi-a influențat profund modul în care văd lucrurile. De mai bine de 7 ani, acest aport al meu a fost și de la un alt nivel, de la cel de reprezentant al comunității, consilier local și politician în Sfântu Gheorghe fiind. N-au fost ani simpli, dar m-am bucurat să pot fi de ajutor, după măruntele mele posibilități desigur, fie că era vorba de un buget mai mare, fie de rectificări necesare, fie de atragerea de fonduri din alte surse, fie de sprijin în ceea ce priveşte zona de promovare, de servicii conexe. Dar și în ceea ce privește buna desfășurare a activității, fie în ceea ce privește organizarea concursurilor sau evaluării managerilor. Și chiar dacă nu am făcut parte din Consiliul de Administrație al Teatrului „Andrei Mureșanu”, o altă colegă de consiliu local fiind delegată în tot acest timp, am răspuns de fiecare dată solicitărilor venite de la cei care au condus instituția, dar și de la conducerea Teatrului „Tamási Áron”. Am fost onorat să fac parte din mai multe comisii de evaluare a activității managerilor de la ambele teatre și am speranța că au existat efecte pozitive ale acestor evaluări. Adaug un ultim aspect important: împreună cu colegii din Asociația de Tineret Ecou și partenerii noștri, am avut o contribuție susținută în ultimii ani, sprijinind atât premiera lui Radu Afrim de la Teatrul „Tamási Áron”, dar și o suită de spectacole ale Teatrului „Andrei Mureșanu”, printre care „Sfântul din Sfântu Gheorghe”, „T(Ț)ara mea”, „Împreună”, plus cele două ediții de când Festivalul Internațional de Teatru „Atelier” s-a întors acasă. Ajutorul a fost în măsura posibilităților desigur, dar poate fi ușor cuantificat la peste 100.000 de lei, ca să înțelegeți clar despre ce vorbim.

Ceea ce s-a întâmplat în ultima lună, odată cu concursul câștigat de noul manager al Teatrului „Andrei Mureșanu”, contestat public de către o parte dintre actorii care susțineau deschis contracandidatul care a pierdut, m-a dezamăgit profund. Am fost atacat în fel și chip, de către persoane mai mult sau mai puțin apropiate, unii adversari politici declarați, alții, nici pe departe, unii care până mai ieri colaborau cu mine sau cu Asociația de Tineret Ecou într-o mulțime de acțiuni. Experimentasem de ceva vreme cum e să fii persoană publică, expusă atacurilor mai mult sau mai puțin suburbane, adesea la persoană și care nu au legătură cu subiectul, ci mai ales cu nervozitatea celor care nu știu și nici nu încearcă să aibă limită sau decență. Nu era prima dată când mi se aruncau în față mizerii greu de imaginat și care aveau puțină legătură cu realitatea. O făcuseră în momente importante din trecut persoane care se credeau exponențiale, care sperau „să-l învețe minte pe Guruianu”.

În ciuda a ceea ce credeau sau sperau să se întâmple acești oameni, aceste experiențe m-au salvat de fiecare dată. Mi-au ridicat moralul deoarece am înțeles că le păsa de ceea ce făceam și credeam. Îi deranjam și asta îmi dădea puterea să continui. Nu cred că și-au imaginat câți oameni mi-au adus alături, oameni care au început să mă cunoască mai bine și să se recunoască în activitățile pe care le inițiam, promovam, desfășuram. Dacă ar ști cât de mult bine mi-au făcut promovându-mă indirect, probabil că ar regreta... Spuneam că m-au salvat și pentru că m-au întărit în perspectiva unor viitoare și, pe cât se pare, imprevizibile atacuri, așa cum au fost cele recente în legătură cu implicarea mea în activitatea Teatrului „Andrei Mureșanu”.

Ca să fie cât mai clară poziția mea, consecvent cu tot ceea am spus și făcut până acum, vă mărturisesc următoarele, fiind evident că este ultima dată când mă pronunț public pe acest subiect:

1. Nu am făcut și nu voi face niciodată parte din Consiliul de Administrație al Teatrului „Andrei Mureșanu”. Dar există un reprezentant politic acolo de ani de zile. Se numește Rodica Pârvan și este consilier local din partea PSD. Asta ca răspuns la repetata cerere de neimplicare a politicului în instituție...

2. Nu voi mai avea niciun fel de inițiativă de ajutor a activităților, de orice fel ar fi, la Teatrul „Andrei Mureșanu”. Voi răspunde, desigur pozitiv, în măsura posibilităților, doar în urma unor cereri în scris ale instituției. Aceeași decizie a luat-o și Asociația de Tineret Ecou. Și ca să fie și acest aspect clarificat, Asociația nu a încasat, ci a acordat de fiecare dată bani către instituție și către angajații acesteia, noi toți prestând în exclusivitate servicii de voluntariat.

3. Detest faptul că raportul de activitate al Teatrului „Andrei Mureșanu” din ultima stagiune denotă o lipsă de activitate, deși banii publici alocați au fost mai mulți decât oricând. Sigur că înțeleg că responsabilitatea cea mare aparține managementului instituției, dar faptul că au existat actori care au încasat salarii fără să presteze aproape nici o oră de activitate aruncă o umbră de îndoială asupra credibilității acestora. Fiind ultima dată când vreau să mă pronunț asupra subiectului, nu vreau să intru în amănunte, dar pentru cei curioși, cifrele seci se găsesc la Primărie, în urma raportului de audit.

4. Chiar dacă potrivit avocatului cu care m-am consultat aș avea multe motive pentru a înainta acțiuni în justiție, mai ales împotriva declarațiilor virulente ale doamnei Rodica Pârvan, am decis să nu fac asta, cu speranța că cei din jur au înțeles sau vor înțelege cum stau lucrurile. Chiar îmi cer scuze public față de cei care au fost siliți să asiste la așa ceva și, mai mult, le cer scuze chiar și celor care s-au simțit datori să mă atace în fel și chip. Iertați-mă că v-am putut provoca asemenea reacții! Să fiți liniștiți și fericiți, oameni buni!

Mulțumesc frumos celor care mi-au transmis mesaje de încurajare în tot acest timp și celor care au înțeles și crezut în bunele mele intenții. Vă rog pe toți să considerați aceste rânduri ca o despărțire involuntară a mea față de activitățile Teatrului „Andrei Mureșanu”. Vă asigur de întregul meu respect și admirație, indiferent că sunteți angajați ai TAM și, slavă Domnului, pe unii vă știu de când eram copil, sau doar apropiați de teatru. Având totală încredere în alegerea comisiei de concurs, am speranța fermă că noul management al instituției va putea să treacă peste aceste momente delicate și că va pune lucrurile în ordine, cheltuind eficient banii publici și punând în valoare energiile pozitive ale acestui loc, răspunzând provocărilor interesante ale unui nou sediu și ale unei trupe care trebuie să învețe să ofere mai mult comunității căreia îi aparține.

Succes, TAM, și viață lungă!

Mădălin Guruianu