ACTUALITATE 22 iunie 2018

Deceniul lui Antal Árpád la conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1101 vizualizări

„În loc să muncim cu două mâini, cu o mână ne apăram și cu o mână construiam”, spune primarul

Primarul Antal Árpád a marcat, joi, printr-o conferință de presă, împlinirea a 10 ani de la preluarea mandatului de edil al municipiului Sfântu Gheorghe. În perioada următoare, acesta va publica pe site-ul primăriei și un raport al activității ultimului deceniu în cadrul Primăriei.

Un oraș cu care oamenii se pot mândri, un oraș schimbat în bine sau un oraș care are parte de servicii culturale, sportive, recreative de calitate. Așa descrie primarul Antal Árpád orașul pe care de 10 ani îl conduce de la cârma Primăriei.

„Și acum mi se pare un pic incredibil că la 32 de ani am devenit primarul acestui oraș. Nu aveam încă 40 de ani când am depus jurământul a treia oară. (...) Au fost 10 ani în care pot să spun că am ajuns mai aproape de acele țeluri pe care le-am enunțat în urmă cu 10 ani, dar au fost 10 ani care nu au fost foarte simpli. Pot să vă spun că au fost 10 ani în care am lucrat sub presiune, mai mică sau mai mare, venită din partea unor instituții despre care unii în București spun că ar face parte din Statul Paralel. (...) În loc să muncim cu două mâini, cu o mână ne apăram și cu o mână construiam”, a declarat Antal Árpád, joi, în cadrul unei conferințe de presă, în care a continuat precizând: „Cu siguranță, astăzi Sfântu Gheorghe este un oraș mai frumos decât a fost în urmă cu 10 ani, este un oraș  pe care îl putem iubi mai mult decât în urmă cu 10 ani, este un oraș în care o familie tânără cu copii poate să-și construiască un viitor mai ușor decât în urmă cu 10 ani”. 

După 10 ani, primarul reședinței de județ are și regrete, iar cel mai mare este că și-a consumat energia celor mai frumoși ani de viață „pe dispute inutile”.   

De asemenea, edilul din reședința de județ a subliniat că nu a făcut compromisuri de popularitate, astfel că de multe ori și-a asumat decizii foarte nepopulare pentru binele orașului. Cea mai importantă schimbare, ce nu s-a bucurat de acceptul populației la acea vreme a fost cea a transformării zonei centrale în pietonala care ulterior a devenit Parcul central, spune primarul, care a precizat că acum zona este „cartea de vizită a orașului”.

Amintindu-și de episodul în care a fost încătușat de DNA și dus la București pentru audieri, Antal Árpád a precizat că îl tratează ca pe o experiență, fără de care putea, desigur, să trăiască și că rămâne ca o întâmplare care nu i-a provocat sechele.

Despre intenția de a candida pentru al patrulea mandat, Antal Árpád nu a oferit un răspuns concret, dar a precizat că se va gândi la acest lucru atunci când va fi momentul.

„Doresc să mulțumesc pentru încrederea care mi-a fost acordată de cetățenii orașului în ultimii 10 ani și mulțumesc în aceeași măsură și celor care au avut critici constructive pentru că întotdeauna am fost atent la acestea și am încercat să iau deciziile în așa fel încât să fie bine pentru oraș. (...) Am pregătit un raport al celor 10 ani. Acest raport va fi accesibil pe site-ul Primăriei peste câteva zile sau săptămâni. Acum varianta în limba maghiară este aproape finalizată. În paralel se traduce în limba română. Evident, o să îmi doresc cât mai multe feedback-uri din partea populației. Eu cred că Sfântu Gheorghe este un oraș de care putem să fim mândri”, a mai transmis Antal Árpád.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.