Decalajul dintre proba teoretică şi practică pentru permisul de conducere, redus cu aproape trei luni
Decalajul dintre proba teoretică şi cea practică pentru obţinerea permisului de conducere s-ar putea reduce de la aproape patru luni la o lună în judeţul Covasna, după examinările ce vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni la Sfântu Gheorghe, estimează prefectul Ráduly István.
Potrivit acestuia, în baza unui acord încheiat între Prefectura Covasna şi Prefectura municipiului Bucureşti, în zilele de 25 şi 26 mai vor sosi la Sfântu Gheorghe 12 poliţişti din Capitală, care îi vor ajuta pe colegii lor din cadrul Serviciului de Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna la examinarea practică a absolvenţilor şcolilor de şoferi.
„În zilele de 25 şi 26 mai, la Sfântu Gheorghe se va desfăşura proba practică pentru dobândirea permisului de conducere categoria B pentru aproximativ 300 de persoane. Dacă în această sesiune o să promoveze 270-280 de persoane, atunci o să ne încadrăm cu timpul de aşteptare undeva sub o lună de la 1 iunie”, a declarat joi, prefectul Ráduly István, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a menţionat că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna se confruntă de mai mult timp cu lipsă de personal, iar din această cauză timpul de aşteptare dintre proba teoretică şi cea practică a ajuns la peste patru luni. Prefectul a pus decalajul dintre cele două probe şi pe seama faptului că mulţi candidaţi sunt nepregătiţi şi revin periodic la examen.
Ráduly István a precizat că luna aceasta poliţiştii covăsneni au mai fost ajutaţi de către colegii lor din Bucureşti, iar, spre deosebire de alte dăţi, rezultatele au fost mult mai bune. Astfel, în prima sesiune au susţinut proba practică 260 de persoane dintre care 225 au obţinut permisul de conducere, iar în cea de-a doua s-au prezentat 277 de persoane, iar 242 au promovat.
„Ambele rezultate sunt foarte bune, dacă ar fi cel puţin tot atâtea persoane care de regulă promovează, nu ar mai exista lista de aşteptare, pentru că lista de aşteptare lungă nu se datorează faptului că sunt prea multe persoane care doresc să obţină permisul de conducere, cât mai degrabă faptului că multe persoane pică examenul şi apoi se prezintă din nou şi din nou (...) Eu nu pot să înţeleg cum este posibil ca o persoană care a obţinut cel puţin 22 de puncte din 26 posibile la verificarea din şcoala de şoferi, să obţină 3-4 puncte la examenul teoretic la sediul Serviciului Regim Permise de Conducere, cum s-a întâmplat, de exemplu, la examenul din 29 aprilie”, a mai spus prefectul Ráduly István.
În ultimii doi ani, Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Covasna a mai apelat şi la sprijinul poliţiştilor din Bistriţa, Vaslui, Alba, Bacău şi Mureş pentru a reduce decalajul dintre proba teoretică şi cea practică.
Foto arhivă