ACTUALITATE 7 iulie 2014

EDITORIAL. De la „omul nou” la „omul prost”

de Dumitru Manolăchescu | 573 vizualizări

Regimul Ceauşescu se lăuda că a reuşit o creaţie unică: „omul de tip nou”, nesupus judecăţii darwiniste, dar nici celei Dumnezeieşti. Un surogat de om care se închină portretului conducătorului iubit, pus pe peretele de la Răsărit, ca să ţină loc şi de icoană. Omul ăsta n-a avut, însă, succes, el era făcut doar din vorbe, creaţia ceauşistă n-a reuşit să existe decât în mintea câtorva fani împătimiţi ai dictatorului. Dovadă: Revoluţia din decembrie ’89 şi moartea cuplului creator de monştri. Nişte „oameni de tip nou” n-ar fi făcut asta, nu?!

Regimul Ponta se laudă şi el cu o creaţie de ultimă oră, pregătită însă de multă vreme: „omul prost”. Cea mai nouă realizare în materie este Ordonanţa de urgenţă 49/2014, emisă de Guvernul Ponta, care modifică 100 de articole din Legea Învăţământului semnată de fostul ministru Daniel Funeriu. De ce trebuia modificată de la cap la coadă, în toate părţile esenţiale, această lege? Doar pentru a se da de lucru unei ministresse care n-a mai vrut la Parlamentul European? Nu, nu doar pentru asta. Motivele sunt absconse şi profund dăunătoare fibrei inteligente a populaţiei româneşti. Pe scurt, aş zice aşa: Guvernul Ponta nu are nevoie de oameni deştepţi, ci de o masă de manevră, posesoare de diplome şi certificate inutile, petice de hârtie numai bune de prezentat la cozile de la ajutoarele sociale din curţile primăriilor patriei. Ca să fie şi mai clar: Guvernul Ponta şi PSD au nevoie de votanţi siguri pe diplome nesigure, care să nu-şi pună întrebări stânjenitoare şi să nu ceară prea mult de la viaţă. Ca tot ce face de doi ani de zile-ncoace premierul nostru, şi această OUG are un puternic iz electoral. Atât de puternic, încât a ajuns în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, pentru că peste tot este nevoie de diplome care să ateste o înaltă calificare. Am spus bine, de diplome e nevoie, nu de calificare!

Şi-atunci, spre deplina mulţumire a unui premier agresat de „aberaţiile securiste” ale fostului ministru Funeriu, d-na Cati Andronescu a născocit această OUG, care face din învăţământul românesc o fabrică de diplome. Toţi elevii îşi vor lua Bacalaureatul, deci vor avea diplome. Cu care nu vor şti ce să facă, dar ce mai contează?! Sunt curios ce vor alege tinerii când vor fi puşi să aleagă: o diplomă de BAC inutilă, sau o meserie sigură la o şcoală profesională? Prin facilităţile electorale acordate absolvenţilor de liceu teoretic se carotează o iniţiativă benefică a aceluiaşi Guvern: şcolile profesionale de meserii.

De asemenea, toţi lustruitorii de pantofi de prin cancelariile politicienilor îşi vor lua doctoratul, care va deveni o formalitate. Asta era normal, ce altceva putea gândi şi făptui un plagiator pe jumătate dovedit ca Victor Ponta?!

Aşadar: avem absolvenţi de liceu (cu sau fără Bacalaureat, n-are nicio importanţă...), avem doctori şi doctoranzi, ce ne mai lipseşte? Da, facultăţile, universităţile din cele mai îndepărtate cătune lipseau. Şi uite că s-a rezolvat: orice persoană fizică (inclusiv primarul sectorului 5, Marean Vanghelie care este...) poate înfiinţa o universitate. Visez cu speranţă şi ochii deschişi la momentul în care nenea Gheorghe Afemeii, un consătean de-al meu din Bărcăneştiul natal, îşi va face Universitate de Înalte Studii Comerciale pe dealurile care străjuiesc minţile sclipitoare ale moldovenilor mei studioşi. Satul în care m-am născut va deveni, astfel, o cetate a culturii, un bastion al civilizaţiei, în care toţi cei vreo 200 de oameni luminaţi vor fi doctori în diverse ştiinţe fără a-şi mai bate capul cu liceul, cu examenul de Bac, cu alte aiureli de tristă amintire din epoci vetuste. O să-mi fie greu, dar mă voi obişnui să-i spun ţaţei Maria, vecina de peste drum, „d-nă doctor Maria”, pentru că în ritmul în care se merge cu electoexamenele lui Ponta precis vecina mea cu 7 clase va fi, mâine-poimâine, „doctor în ştiinţe comerciale” cu diplomă în regulă de la Universitatea din sat.

Ordonanţa asta de urgenţă – unde-o fi fost, oare, urgenţa?! – vine mănuşă liderilor de sindicat, valoroşi activişti ai partidelor aflate la guvernare, profesorilor universitari care îşi coborâseră nivelul veniturilor la 20-30.000 de lei pe lună, chestie inacceptabilă pentru d-na Andronescu şi care, în plus, nu prea mai aveau obiectul muncii. Acum li se oferă pe tavă un motiv de a exista şi chiar de a prospera: diploma fără niciun preţ, la orice preţ. Dai banul şi iei diploma. Ce şpagă, ce mită, ce camere de luat vederi, ce mascaţi pe la porţile şcolilor şi universităţilor?! Nimic din toate astea nu vor mai exista.

Vom fi mai deştepţi cu această ocazie? Cu siguranţă nu, dimpotrivă. Dar, cred că n-o spun prima oară, Ţara ne vrea proşti, aşa că de ce n-am fi nişte proşti cu diplomă?! S-a demonstrat că se pot fura diplome şi titluri la cel mai înalt nivel, aşa că... măcar aici să fim egali.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Ilyes Ibolya, 8 iulie 2014
...poate este defect profesional ( in 27 de ani, am avut tot timpul din lume sa mi-l dezvolt...:)...) ca refuz judecatile generalizante, categorice, ca nu accept ca TOTI suntem prosti, ca UNII merita citeste integral
Ilyes Ibolya, 8 iulie 2014
Imi permit sa va corectez:nu " Tara ne vrea prosti", ci doar niste oameni ( unii, nu toti!), care ajunsi in functii la diferite niveluri, nivele, le sunt datori vanduti celor care le-au facilitat " citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.