ACTUALITATE 19 ianuarie 2017

De la împăcarea cu soarta, la sprijinul pentru persoanele cu handicap

de Observatorul de Covasna | 3048 vizualizări

De vorbă cu Nemethi Gyula, voluntar covăsnean al fundației Motivation

În 2003, viața s-a schimbat complet pentru Nemethi Gyula, un tânăr covăsnean din Comandău, pe când se afla la muncă, în Ungaria. A căzut de la înălțime și de atunci, nu și-a mai putut folosi picioarele. Însă Gyula nu a lăsat soarta să îl lovească mai tare decât o făcuse. A dus o viață activă și, în ultimii ani, a ajuns să-i ajute cu fotolii rulante și nu numai pe alți covăsneni aflați în situația sa. Cum, vedeți în rândurile de mai jos.

A căzut de la 10 metri

Gyula lucra ca alpinist utilitar în Ungaria, din 2000. Spune că munca era atât de variată, că nu apuca să se plictisească. Cu timpul, ajunsese să fie șeful echipei de muncitori. Pe 29 mai 2003, când s-a întâmplat accidentul, punea, alături de echipa sa, geamuri, la 10 metri față de nivelul solului, la o piață agroalimentară din Budapesta. A fost mai atent la siguranța colegilor săi decât a sa, așa că a căzut și și-a fracturat coloana, fiind diagnosticat cu paraplegie spastică.

Patru zile în comă

A stat patru zile în comă. La o săptămână după ce s-a trezit, când neurologul care l-a operat i-a spus că nu va mai putea merge niciodată, i-a spus medicului că e „nebun la cap”, iar asistenta i-a făcut o injecție lui Gyula pentru a-l liniști. Spune însă că, după acel prim șoc, s-a împăcat cu ideea: „Am acceptat situația, că nu am avut încotro. Mi-am zis că nu sunt nici singurul și nici ultimul“. Apoi a stat patru luni la „recuperare, la care, în Ungaria, pe lângă exercițiile fizice, te învață să trăiești singur: să te bagi în mașină, să treci din pat în cărucior, să mergi singur la toaletă”.

Înconjurat de prieteni

ÎNemethi Gyulantorcându-se acasă după 4 luni, a primit sprijinul alor săi și nu a avut probleme cu socializarea. „Nici înainte, nici după accident n-am stat izolat nici măcar o zi, iar trei-patru ani de zile la mine în casă erau cel puțin cinci persoane în fiecare seară. După un anumit timp am avut și o prietenă, am avut de toate. Am putut trece peste acest eșec cu ajutorul familiei și prietenilor“, rezumă Gyula.

L-am întrebat, surprinși, pe Gyula, când a avut parte de greutăți în perioada de când e în scaun rulant. „Mici greutăți avem când ne ducem undeva și avem nevoie de ajutor. Eu, de exemplu, nu pot să urc scările, acolo am nevoie de cineva și trebuie să mă rog de cineva, acolo nu mă simt bine. Aș prefera să am rampă sau lift și să mă descurc singur. În sat n-am nevoie de ajutor, mă duc la primărie, am rampă, când mergeam la școală și acolo aveam rampă. Asta înseamnă independență, dar nu poți fi independent peste tot. Nici la Sfântu Gheorghe, la Covasna e cât-de-cât ok de când s-a asfaltat, de un an și ceva, dar la Sfântu Gheorghe ai niște borduri de... iar la Casa de Asigurare (CAS) nu poți să urci și atunci nu te simți bine. Cred că niciun om sănătos nu se simte bine când are nevoie de ajutor“, spune Nemethi Gyula. „Problema cea mai mare a fost când a murit tata, acum 10 ani. Nu ne-am simțit bine, că familia era obișnuită că lângă casă - tăiat și cărat lemne, animale - totul făcea tata. Cu timpul ne-am obișnuit fără el. Am rămas singurul bărbat și a trebuit să fac eu, chiar dacă eram în „căruț“ și am prieteni dar (...) nu-mi place să fiu ajutat. Când nu pot face, bineînțeles că apelez la prietenii mei, că la „străini“ nu apelez. Dacă dau telefon că am zăpadă și nu pot ieși cu mașina, acum vin 3-4 prieteni. Dar ce pot eu, fac eu“.

Ambiție de sportiv

Întrebat de unde are mentalitatea asta, Gyula răspunde că așa a fost crescut și, totodată, în acest spirit s-a autoeducat. „Eu de mic copil am jucat fotbal și știți cum sunt sportivii, mai ambițioși. Am lucrat în pădure șase ani. lucram până la ora 5 și când veneam acasă din pădure făceam duș și mă duceam la tabăra și terenul de fotbal de lângă școală, până la ora 22. La 22 mă întorceam acasă și făceam iar duș, ca a doua zi să merg la lucru. Nu am lipsit niciodată de la locul de muncă”.

În slujba persoanelor cu handicap

După accident, Gyula nu s-a mulțumit să fie util în gospodărie. Deși nu mai putea juca în echipa de fotbal locală, a rămas alături de ea, mai întâi ca antrenor al copiilor, apoi ca secretar al echipei. Din 2014, s-a apropiat de, apoi a ajuns voluntar la  Fundația Motivation, care îi ajută pe copiii și adulții cu dizabilități din România. „În martie m-au ajutat cu un cărucior, iar în august m-au luat într-o tabără de instruire (...). M-am chinuit o săptămână, dar, până la urmă, am învățat să stau pe două roți. În același an, toamna, m-a sunat coordonatorul de la Brașov, dacă aș vrea să merg într-o tabără de instructor de viață independent. M-am dus acolo și ne-au instruit cum să ajutăm oamenii care ajung la fel ca noi, iar coordonatorul m-a întrebat dacă vreau să lucrez pentru ei“. Astfel, Gyula a ajuns să reprezinte județul Covasna, ajutând în jur de 40 de oameni, dintre care circa 30 din județ, cu dispozitive medicale.

- Dacă cineva are nevoie de un cărucior, apelează la mine. Eu merg, fac o evaluare, pentru scaune rulante personalizate și apoi facem actele, mă duc la Brașov (...) iar de la București ajunge „căruțul“ la beneficiari.

- Gratis?

- Da, gratis. Bine, oamenii au dreptul și prin CAS, dar durează câteodată și zece luni sau un an. Fiecare persoană cu handicap are dreptul la un cărucior la fiecare cinci ani, dar știți cum e, în România durează foarte mult.

- Voi cât de repede ajutați?

- În cel mult o săptămână. Ajutăm prin donație. Dar, între timp, ajutăm ca să primească și prin Casa de Asigurări de Sănătate, ca să aibă un cărucior de rezervă, că nu are cum să țină cinci ani de zile.

La început de an, mai ales, Gyula are o grămadă de treabă. „În ianuarie se reînnoiesc actele pentru dispozitive medicale și trebuie umblat. Toate zilele astea sunt prin județ. Am și beneficiari din Bacău sau Hunedoara. Dacă cineva apelează la mine, bineînțeles că ajut, eu cunosc și legile pentru persoanele cu handicap, chiar și în seara asta cineva m-a întrebat ceva de legislație”. Gyula ar vrea să ajute mai multă lume din județ, dar nu a primit răspuns la toate e-mailurile pe care le-a trimis la primării. „Nu pot să merg fără acordul primăriei. Unele primării ne-au dat adresele beneficiarilor, altele nu (...). La Zagon și luna asta am trimis e-mail și nu am primit răspuns. Nu are cum să nu fie persoane cu handicap în Zagon. Și la Comandău avem 3-4 și e comuna cea mai mică din județ”.

Consilier local la Comandău

De anul trecut, Gyula este și consilier local, ales pe listele UDMR, în comuna Comandău. L-am întrebat dacă, în această calitate, se ocupă și de ajutarea persoanelor cu handicap din comună. „De cei cu handicap se ocupă doamna asistentă, care e și ea consilier local, eu mă ocup de sport, de echipa de fotbal. Eu nu sunt considerat persoană cu handicap la mine în comună, pe mine nici primarul, nici copiii nu mă văd ca fiind cu handicap, ci ca pe un om ‘normal’“, ne răspunde Gyula.

„Ai o satisfacție mare când vezi că ai ajutat pe cineva“

Pentru final, l-am rugat să ne povestească un lucru care l-a înveselit sau, din contră, l-a întristat, legat de beneficiarii săi. Ne-a răspuns că vede mereu motive de întristare: „Eu pot să zic că sunt... nu neapărat norocos, că nu e un noroc, dar m-am întâlnit în tabere cu persoane cu handicap mai grav, pe care, de pildă trebuie să-i ajuți ca să mănânce. Pot spune că sunt norocos față de ei, nu față de voi“. „Dacă poți să ajuți cu un cărucior și vezi că-ți mulțumește peste o săptămână sau două, ai o satisfacție mare când vezi că ai ajutat pe cineva“, mai spune Gyula. El adaugă că cei interesați să îi ajute îl pot contacta pe Facebook (Nemethi Gyula Skipy), pe mail (nemethigyula@yahoo.ro), dar și pe telefon, la 0765911715.

Covasnamedia.ro

 

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Adi, 20 ianuarie 2017
Exemplu de admirat si de luat aminte. Felicitari si mult succes in continuare!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.