ACTUALITATE 9 ianuarie 2023

De ce perioada Sărbătorilor nu este cea mai potrivită pentru a da în adopție un câine

de Daniela Luca | 499 vizualizări

În 2022, peste 200 de căței au fost luați în familii, însă unii dintre ei au ajuns înapoi la adăpost

Unii dintre ei, mai ales dintre cei care au luat acasă un patruped în perioada sărbătorilor pentru a-l oferi cadou, au ajuns să îl ducă înapoi la adăpost. Astfel de situații se întâmplă din cauza așteptărilor nerealiste de la un cățel cu soartă grea, cum sunt cei care au locuit pe stradă, spune președinta Asociației pentru câini fără stăpân AMY, Kinga Pora.​ 

Odată cu Sărbătorile se termină și bucuria cățeilor, care ajung înapoi în adăpost, după ce au primit o șansă la o viață mai bună, în familie. Reprezentanții adăpostului de câini de la Câmpul Frumos, administrat de TEGA, spun că, în prezent, au grijă de 173 de câini. În luna decembrie, patru și-au găsit stăpân. Cu toate acestea, cazurile în care patrupezii sunt aduși înapoi la adăpost sunt și ele prezente. 

„În general, aveam probleme cu câinii adoptați în preajma Sărbătorilor, aceștia fiind de regulă aduși înapoi. Oamenii cred că au nevoie de un câine, că le place, iar după ce au trecut Sărbătorile își dau seama că un patruped este și o responsabilitate, ceea ce nu le place”, ne-au spus reprezentanții adăpostului de câini din Câmpul Frumos. 

Statisticile TEGA arată că în 2021 au fost prinși 230 de căței și 143 au fost adoptați, în timp ce în 2022 309 au fost prinși și 214 adoptați. În spatele cifrelor, însă, realitatea poate fi dură pentru unii dintre căței, care, deși luați în familii, ajung să fie închiși din nou în cușcă. 

AMY a pus pe pauză adopțiile în luna decembrie 

Pentru a evita astfel de situații, președinta Asociației pentru câini fără stăpân AMY, Kinga Pora, spune că pune adopțiile pe pauză în luna decembrie. Ea și-a amintit de un caz în care niște părinți au oferit un prieten blănos copilului, iar în ianuarie, când s-au întors la muncă, au realizat că este o responsabilitate prea mare, motiv pentru care l-au abandonat. 

„Oamenii vin și spun că e frumos cățelul și că îl vor, dar foarte mulți nu își dau seama că, și chiar dacă e pui, nu se va comporta ca un câine normal, de casă. Îi trebuie timp să se obișnuiască și cu oamenii noi și cu locul nou, mai ales în cazul în care are o anumită vârstă. A stat pe stradă, după aceea în adăpost, deci are nevoie de foarte mult timp pentru a se adapta. Are nevoie de cel puțin trei luni ca să îi accepte și pe ei ca stăpâni. În timpul ăsta, nu trebuie insistat. Acest lucru oamenii nu îl înțeleg. Ei cred că l-au luat și de mâine sunt prieteni. Da, se întâmplă și cazuri de genul, dar foarte rar. Deci de aceea se întâmplă cazuri că sunt întorși la adăpost cățeii, pentru că li se par frumoși și drăgălași și au niște așteptări de la câine de care câinele nu știe. Acei căței n-au avut reguli niciodată și, din păcate, oamenii au așteptări foarte mari de la câinii adoptați. Dacă se insistă prea mult, câinele se sperie și chiar nu face ce vor stăpânii, și atunci ei spun că e prost și îl duc înapoi la adăpost. Că așa e mai simplu, decât să se chinuie încă două luni, până câinele se obișnuiește”, ne-a spus Kinga Pora. 

Președinta Asociației pentru câini fără stăpân AMY a mai precizat că este nevoie de implicare nu doar din partea viitorilor proprietari, ci și din partea celor care îi au în grijă. Astfel, oricine dă în adopție un cățel, indiferent dacă e vorba de o asociație sau de un adăpost public, trebuie să se asigure că persoana care a făcut acest gest înțelege pe deplin ce implică să ai grijă de un suflet. Kinga Pora spune că cei responsabili trebuie să le explice viitorilor stăpâni detalii despre caracterul câinelui și despre felul în care ar putea reacționa în diverse situații și, nu în ultimul rând, să se intereseze de soarta necuvântătorilor și după adopție. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.