ACTUALITATE 19 februarie 2010

Datornicii la bugetul local, ameninţaţi cu „lista ruşinii”

de Covasna Media | 886 vizualizări

Datornicii la bugetul local din Sfântu Gheorghe vor ajunge pe o listă a ruşinii ce va fi publicată în ziarele locale, Primăria sperând că astfel va reuşi recuperarea sumelor neachitate de către contribuabili.

Primarul Antal Arpad a declarat că datoriile se ridică la aproape 5 milioane de lei în cazul persoanelor fizice şi la 4 milioane de lei în cazul persoanelor juridice. Datoriile provin din neachitarea taxelor, a impozitelor şi a diverselor amenzi, în sume fiind incluse şi penalităţi de aproximativ 1 milion de lei la persoane fizice şi 850.000 de lei la persoane juridice. Din cele 4 milioane de lei datorii ale persoanelor juridice, însă, 2,3 milioane sunt sume irecuperabile, deoarece este vorba despre bani datoraţi de firme aflate în stare de insolvenţă.

Potrivit primarului, lista datornicilor ce va fi publicată în media locală va cuprinde numele celor care datorează sume începând de la minim 1.000 de lei. Primarul a mai arătat că în Sfântu Gheorghe, inclusiv datorii, impozite sau amenzi din taxe sunt neplătite de ani de zile.

Prin acest demers, administraţia locală speră că­i va determina pe datornici să­şi plătească dările, dacă nu din conştiinţă publică, măcar din ruşinea de a­şi vedea numele pe o listă care nu le face deloc cinste.

Monica Rizea

Teme articol: buget datornici lista rusinii
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
secuiul, 20 februarie 2010
Nu stiu daca datoriile unei persoana fizice XY sunt publice! Vom vedea... De altfel aveti dreptate. Comunitatea trebuie sa se autogospodareasca, iar datornicii sa plateasca.
XY, 19 februarie 2010
Oare nu e de interes public, ca toti sa-si plateasca impozitul? Oare e fair ca unii platesc, iar altii beneficieaza de pe urma platitorilor, fara ca ei sa-si indeplineasca datoriile fata de citeste integral
secuiul, 19 februarie 2010
Apoi, ca in cazul portilor secuiesti, pun intrebarea, daca aceasta masura DE PUBLICITATE este chiar legala!???
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.