ACTUALITATE 5 februarie 2009

Cursuri de limba română pentru maghiari

de Covasna Media | 1009 vizualizări
Predarea începe în data de 16 februarie, după formarea grupei

Centrul de Instruire Eurocenter Amoba din Sfântu-Gheorghe a început înscrierile pentru un curs de limba română adresat elevilor, studenţilor sau adulţilor, şi care va fi demarat la mijlocul lunii februarie. Directorul Centrului, consilierul local Bereczki Kinga, a declarat că a dezvoltat acest curs pen tru a veni în întâmpinarea locuitorilor din oraş, de etnie maghiară, care doresc să înveţe şi să folosească limba română, întru cât există probleme în

Predarea începe în data de 16 februarie, după formarea grupei

Centrul de Instruire Eurocenter Amoba din Sfântu-Gheorghe a început înscrierile pentru un curs de limba română adresat elevilor, studenţilor sau adulţilor, şi care va fi demarat la mijlocul lunii februarie. Directorul Centrului, consilierul local Bereczki Kinga, a declarat că a dezvoltat acest curs pen tru a veni în întâmpinarea locuitorilor din oraş, de etnie maghiară, care doresc să înveţe şi să folosească limba română, întru cât există probleme în însuşirea ei la nivel comunicaţional. „Scopul nostru este să dezvoltăm competenţele la nivel comunicaţional. Limba română se învaţă teoretic, la nivel înalt, de analize literare, dar oamenii nu pot completa o cerere”, a afirmat Bereczki Kinga. Acelaşi Centru organizează şi cursuri de limba maghiară pentru cei interesaţi, dar deocamdată nu sunt candidaţi şi cursul se va organiza în funcţie de cum se formează grupa. Un prim curs de limba română a fost demarat anul trecut şi a fost absolvit cu rezultate bune de 15 persoane, de la elevi până la studenţi maghiari care aveau greutăţi în învăţarea limbii române. În urmă cu doi ani, Asociaţia Konczey Laszlo din Sfântu-Gheorghe a organizat în paralel două cursuri de limba română şi limba maghiară, la care s-a înscris un număr mare de participanţi, de la directori de instituţii până la jurnalişti sau persoane interesate. După o primă etapă, cursul nu a mai continuat însă, întrucât mare parte din cei înscrişi au renunţat după ce cursul nu a mai fost subvenţionat din bugetul local. Liderii maghiari, atât PCM cât şi UDMR, au susţinut în repetate rânduri necesitatea predării limbii române în mod diferit pentru elevii maghiari, întrucât aceştia nu reuşesc să-şi însuşească corect limba română, şi au nevoie de alte metode de predare. Mai exact, aceştia au propus introducerea unui sistem de predare a limbii române pentru elevii maghiari ca şi cum aceasta ar fi o altă limbă pe care acum începi să o înveţi. În cadrul unei întâlniri care a avut loc recent cu conducerea PDL Covasna, liderii PCM din judeţ le-au cerut sprijinul democratliberalilor în ceea ce priveşte predarea limbii române pentru elevii maghiari, după alte metode.

Ana Sidon

Teme articol: cursuri maghiara romana
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.