Curentați de stâlpul de iluminat public în mijlocul municipiului Sfântu Gheorghe
„O scurgere” de curent a trântit la pământ o tânără și pe câinele ei; autoritățile pasează vina
O întâmplare pe cât de ciudată, pe atât de înfiorătoare s-a petrecut luni seara, după ora 18:00, pe strada Bem Józef din Sfântu Gheorghe. O tânără și animalul său de companie, un câine ciobănesc german, au fost curentați și trântiți la pământ din cauza unei „scurgeri” de curent, provenită de la un stâlp de iluminat public. Când s-a dezmeticit, aceasta a anunțat incidentul la 112. A fost trimis la fața locului un echipaj de la Electrica. A doua zi, în urma verificărilor efectuate, s-a descoperit că fenomenul periculos a fost provocat de legăturile vechi, stricate. Problema a fost rezolvată pe moment, însă nimeni nu poate să garanteze că astfel de situații nu se vor repeta. Între timp, Electrica și Primăria aruncă vina de la una la alta.
„Sunt zile în care pur și simplu ești bucuros că ești viu și sănătos! Pe scurt: am ieșit cu Jambo la plimbare prin centrul orașului Sfântu Gheorghe! Aproape de magazinul Sugas, Jambo cade la pământ și începe să schelălăie ca din gură din șarpe! Eu am crezut că l-am călcat pe picior și pun mâna pe el. Cad și eu la pământ și îmi dau seama că trece curent prin noi. Și trece de nu ne putem ridica. Cumva Jambo reușește să își înfigă dinții în piciorul meu, speriat și tremurând, apoi în mâna mea și cu greu îl trag după mine în afara zonei de curent. Tata, spre bucuria mea era lângă noi, și probabil cu brânciul de la el ne salvează. Eu cu Jambo fugim spre casă! Tata vine din urmă. Sun la 112. Pompieri, electrica etc. Identifică o problemă de la iluminatul public. Domnul la telefon se miră de faptul ca al meu câine e încă viu de la ce șoc electric a primit. Apoi mă mir eu că suntem vii, nevătămați și acasă. Astăzi am avut îngeri păzitori...amândoi”, a scris, la câteva ore după incident, pe Facebook, tânăra.
Faptul că problema ar fi provenit de la un stâlp de iluminat public a fost confirmată și de Electrica. Echipajul de intervenție de urgență a oprit astfel iluminatul stradal din zona ANAF și a comunicat, mai departe, problema spre autoritățile locale.
„Nu este instalația noastră, este instalația de iluminat public. Au fost, într-adevăr, oamenii noștri acolo, echipa noastră de intervenție, că s-a anunțat prin dispecerat. Au deconectat rețeaua de iluminat public și s-a comunicat, acum nu știu exact cui, dar celor care au în proprietate stâlpii. Acolo cred că se face o lucrare de reabilitare iluminat public. (...) Cu siguranță că iluminatul public a fost deconectat și trebuie remediată situația. Cred că în cursul zilei de azi s-a și remediat. Deci a fost întrerupt ca să nu se mai întâmple, să nu se mai repete ceea ce s-a întâmplat. Am înțeles că a fost o scurgere de curent și câinele s-ar fi electrocutat sau l-a pișcat. Astea nu sunt periculoase. Drept consecință, am înțeles că nu i s-a întâmplat nimic nici câinelui”, a declarat, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, directorul Electrica din județul Covasna, Józsa Csaba, care imediat a revenit asupra spuselor sale: „Trebuie avută mare atenție. Curentul știți cum este, nu te joci. O dată te joci și gata. Trebuie lucrat cu mare atenție. Ei au o lucrare acolo și lucrarea este în desfășurare. Ideea este că nu s-a întâmplat nimic grav. Noi am intervenit prompt și am deconectat iluminatul public. Am înțeles și că azi (n.red. marți) s-a intervenit și s-a remediat situația”, a mai spus directorul Electrica din județul Covasna.
„Se mai întâmplă și la case mai mari că se defectează instalațiile electrice”
Pe de altă parte, reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe spun că nu este vorba de lucrări de modernizare, ci, de fapt, de lipsa acestora. Cu alte cuvinte, situația periculoasă a fost provocată de niște legături vechi, deteriorate.
„Cei de la Electrica s-au deplasat acolo, au făcut măsurătorile de rigoare și au găsit că pe stâlp, sus, niște legături au fost deteriorate, au fost uzate, îmbătrânite, din cauza cărora s-a născut acest fenomen ciudat. Au desfăcut legăturile și le-au schimbat, au pus la punct, au măsurat și acum nu mai reprezintă niciun fel de pericol. Din păcate, se mai întâmplă și la case mai mari că se defectează instalațiile electrice. Aici așa au găsit, că niște legături pe stâlp au fost stricate și au produs acest fenomen de „împământare” sau nu știu cum se numește, nu mă prea pricep. După spusele lor, problema a fost rezolvată, pericolul a fost eliminat”, ne-a declarat administratorul public al municipiului Sfântu Gheorghe, Czimbalmos Csaba.
„Nu am dispus și nu avem intenția de a verifica toți stâlpii”
Totuși, legat de măsuri proactive, de control asupra stâlpilor de iluminat public din oraș, administratorul public al municipiului a precizat că nu va fi vorba.
„Nu cred. Sunt vreo 3.000 de stâlpi. Acum la care să facem? Nu e un fenomen obișnuit, nu e ceva de care acum să facem mari strategii. În schimb, să sperăm că în măsura în care reușim să modernizăm aceste instalații, să se elimine și mai mult posibilitatea producerii acestor fenomene, însă oricând, din păcate, așa ceva se întâmplă și la cele mai bune instalații electrice. Se mai și strică. Din păcate acesta a fost un fenomen mai periculos și mai ciudat. Nu am dispus și nu avem intenția de a verifica toți stâlpii. (...) Acum e vorba de iluminat public, dar nu știu dacă Electrica, la alți stâlpi pe care îi are intenționează să facă așa ceva, dar nu cred. Nu se practică așa ceva, decât în momentul în care se strică, se repară”, a punctat Czimbalmos Csaba, care a adăugat că din 1992, de când lucrează la Primăria Sfântu Gheorghe, aceasta este prima dată când i s-a comunicat existența unei astfel de situații. „Asta nu înseamnă că nu s-a mai întâmplat, dar eu aud prima dată de acest fenomen, de această întâmplare”.
Cui aparțin stâlpii de iluminat?
Potrivit primarului din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, dar și directorului Direcției de gospodărire comunală din cadrul Primăriei, Biró László, stâlpii de iluminat public din strada Bem Józef nu sunt în administrarea Primăriei, ci în cea a companiei Electrica.
„Acești stâlpi în zona centrală, dar nu numai, care sunt schimbați și pe care nu sunt cabluri, sunt ai primăriei. Cei vechi sunt ai Electrica. E regretabil că se întâmplă așa ceva, dar într-adevăr, cei de la Electrica ar trebui să găsească soluții. Deci noi acolo unde modernizăm peste tot încercăm și ne chinuim și din cauza asta de foarte multe ori lucrările sunt întârziate, pentru că acolo unde facem aceste lucrări încercăm să preluăm rețeaua de la Electrica, asta însemnând ca ei să-și demoleze stâlpii și noi să punem stâlpi de-ai noștri care sunt legați la pământ și așa mai departe. Deci așa ceva eu încă n-am auzit, sincer, este ceva nou în Sfântu să fie cineva electrocutat pe stradă”, a declarat, tot pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, primarul Antal Árpád.
„În rândul animalelor este posibil să apară fenomenul de tensiune de pas, asta înseamnă că pe lungimea animalului diferența de potențial din pământ s-ar putea să fie o diferență suficient de mare ca să fie furnizabilă pentru animalul respectiv. Ce să zic eu, deci rețeaua de iluminat public din strada Bem Józef este proprietatea lui Electrica, noi nu avem absolut nici măcar drept de utilizator, de mentenanță pe ea. Eu nu zic că nu este de iluminat public, în schimb este o instalație veche aflată în proprietatea lui Electrica. Poate să fie rețea de iluminat public, dar nu este în proprietatea sau în administrarea municipiului Sfântu Gheorghe”, a punctat și Biró László.
„Cineva și-ar fi putut pierde viața”
Întâmplarea s-a încheiat, din fericire, doar cu o sperietură groaznică pentru tânăra din Sfântu Gheorghe, cât și pentru câinele acesteia, însă nimeni nu poate să spună cu siguranță că nu putea avea loc o tragedie. Sau că nu se va întâmpla.
„Nu cred că pot descrie cuiva experiența în sine, sperietura, momentul de descumpănire în care nu poți să te ridici de la pământ și vezi câinele, care pentru mine e ca un copil, că urlă din toate puterile și se zguduie la pământ. Acum, când totul s-a terminat cumva cu bine, simt un amestec de bucurie și recunoștință că am scăpat teferi, dar totodată simt foarte multă deznădejde, frustrare și revoltă. Nu mă plimbam nici într-un șantier, nici pe vreo stradă lăturalnică. Eram în plin centru al orașului în care am ales să trăiesc, pe o stradă care din păcate nu era luminată, deși trec mii de oameni pe acolo, iar scurgerea de curent la care am fost expuși era, paradoxal, de la iluminatul public. După ce am sunat la 112 am fost contactată probabil de un reprezentant al primăriei care încerca să localizeze problema. Nu țin minte foarte multe detalii din discuție, eram încă foarte speriată, dar știu că omul mi-a spus că nu înțelege cum de suntem teferi, eu și câinele.
Dacă ieri în locul meu era un copil care se juca în zăpadă, sau un om care nu avea prezență de spirit să știe cum să intervină, cineva și-ar fi putut pierde viața. Indiferent că era vorba de un câine sau un om, mi se pare în egală măsură inacceptabil. Eu nu vreau să cer socoteală nimănui, nu vreau niciun fel de compensație, nimic nu poate să compenseze ce am simțit, dar vreau să faceți presiune pe autorități să nu se mai întâmple așa ceva. Nu sunt lucruri care pot fi lăsate la voia întâmplării”, a încheiat tânăra din Sfântu Gheorghe.
Iulia Drăghici
Daniela Luca