„Cupa Copiilor” la pescuit pe lacul dinspre Şugaş Băi
Asociația Clubul Sportiv de Pescuit Lama Carp Fishing Club a organizat duminică cea de-a II-a ediție a Concursului de Pescuit „Cupa Copiilor” Şugaş Lake, cu sprijinul Consiliului Local Sfântu Gheorghe.
La concurs au participat peste 50 de copii cu vârste de până în 15 ani, care au putut fi însoțiți și ajutați de părinți. „Prin acest concurs urmărim să promovăm în primul rând pescuitul, dar și să îi scoatem pe copii din casă și să îi luăm din fața calculatoarelor, să stea cât mai mult în aer liber și să încurajăm un mod de viață sănătos”, ne-a spus președintele clubului organizator, Dálnoki László. În cadrul competiției, s-au ținut două manșe de câte două ore. Primii trei clasaţi au fost: Locul I: Antal Daniel – total: 6960g; Locul II: Andrei Dorel Feldiorean – total: 5660g; Locul III: Armina Bălaș – total: 1940g.
Fiecare copil participant a primit câte o lansetă, o găleată și accesorii de pescuit.
Organizatorii intenționează ca anul viitor, tot cu prilejul zilei de 1 Iunie, să desfășoare cea de-a III-a ediție a „Cupei Copiilor” Şugaş Lake, la care numărul copiilor participanți să crească.