ACTUALITATE 2 aprilie 2020

Cum se va face testarea pentru COVID-19 la Spitalul Județean

de Iulia Drăghici - Taraș | 2757 vizualizări

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a încheiat marți un contract cu clinica ProVitam și miercuri a început testarea personalului medical pentru depistarea posibilelor infecții cu noul coronavirus. 

Acțiunea este făcută după un algoritm de testare stabilit în rândul conducerii spitalului și care cuprinde cinci etape. 

În prima sunt testați angajații de la secțiile Urgențe, Radiologie și apoi Boli Infecțioase. Cea de-a doua etapă îi vizează pe angajații de la Terapie Intensivă, Medicină Internă – inclusiv Nefrologie și Pneumologie. În următoarea etapă de testare le va veni rândul angajaților de pe celelalte secții, dar și personalului tehnico-administrativ. În a patra etapă vor fi testați angajații spitalului din sectorul administrativ. În final, vor fi testați pacienții, în special gravidele din autoizolare care trebuie să nască în perioada următoare, care figurează pe listele DSP care au fost identificate ca fiind tratate în spital de angajații deja confirmați cu infecția COVID-19. 

Totuși, managerul spitalului a subliniat că de această testare gratuită vor beneficia acei pacienți care au primit consultații doar în spital, nu și cei care s-au întâlnit cu angajații infectați în clinicile private unde aceștia lucrează și că acest pas va fi în responsabilitatea societăților private.  

Prioritatea noastră în momentul de față este de a trage o linie în rândul personalului și să identificăm eventual acele cazuri care sunt pozitive. Sper să nu fie această situație”, a declarat managerul spitalului, András-Nagy Róbert, miercuri, într-o videoconferință de presă. 

Miercuri au fost preluate probe de la 120 de persoane, iar în total vor fi testate peste 1.000 de persoane, adică, în final, toți angajații spitalului. Acțiunea va dura peste 10 zile. 

Trebuie să avem în vedere capacitatea limitată a laboratorului, plus că, pe partea cealaltă, trebuie să ne gândim și la eventualele teste ce vin de la DSP și trebuie prelucrate pentru pacienți”, a mai spus András-Nagy Róbert. 

Și președintele Consiliului Județean Covasna a precizat că în ședința ordinară de joi, 2 aprilie, se va vota o rectificare bugetară, care va viza o reorganizare „pentru a acorda o flexibilitate mai mare deciziilor conducerii spitalului” și că se vor bugeta oricâte teste sunt necesare, a spus miercuri Tamás Sándor. 

În prezent, din cei 14 pacienți pozitivi cu infecția COVID-19 internați la Spitalul Județean, jumătate sunt angajați ai unității.  

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Dr. Fogolyán Kristóf Sfântu Gheorghe a dispus duminică 22 martie 2020 plasarea sub carantină a secțiilor obstetrică-ginecologie, neonatologie, respectiv sala de nașteri ca urmare a confirmării infecției cu COVID19- coronavirus, la unul din angajații încadrați la aceste secții.

Imediat a început decontaminarea spitalului, pacienții cu patologie obstetrică-ginecologie au fost redirecționați către Spitalul Municipal Târgu Secuiesc și a fost demarată o anchetă epidemiologică amplă.

Așa s-a aflat că încă patru angajați ai spitalului au noul coronavirus, adică în total cinci. Dintre aceștia, patru medici, toți ginecologi (Pál András, Kese Réka, Antal Álmos și Romulus Găzdac), au ieșit public și au confirmat că sunt infectați, în urma apelului făcut de primarul Antal Árpád și președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, cu scopul de a „înlătura frica și de a restabili încrederea față de Spitalul Județean”.

Ulterior, s-a stabilit că încă doi angajați au fost infectați cu acest virus, deci până în prezent este vorba de șapte. 

În 27 martie, și Secția de Terapie Intensivă a fost plasată sub carantină, după ce au fost depistate încă două noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, de această dată la doi pacienți internați. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.