ACTUALITATE 29 decembrie 2017

Cum să folosim în siguranță articolele pirotehnice

de Iulia Drăghici - Taraș | 889 vizualizări

Poliția ne prezintă câteva reguli de bază pentru utilizarea articolelor pirotehnice astfel încât să nu fim în pericol de accidentare

Polițiștii le reamintesc cetățenilor că trebuie să dovedească discernământ atunci când utilizează obiecte cu amestec pirotehnic, pentru a evita incidentele nedorite.

Iată ce prevede legea referitor la utilizarea acestor articole:

  • Este strict interzisă utilizarea materialelor pirotehnice de către minori. Vârsta minimă la care pot fi utilizate materiale pirotehnice de tipul: steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, inele de foc, sateliți, este de 16 ani.
  • Se interzice folosirea  materialelor pirotehnice, din categoria destinată utilizării de către pirotehniști,   în următoarele situații:

  • între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
  • la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
  • la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
  • la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  • în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
  • pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
  • la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

Respectarea acestor prevederi vă protejează atât bunurile, cât și integritatea corporală și viața dumneavoastră, precum și pe acelor din jurul dumneavoastră.

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE AL IPJ COVASNA

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.