ACTUALITATE 3 ianuarie 2024

Cum a fost minivacanța de Revelion pentru jandarmii covăsneni: în bilanț, 8 infracțiuni cu 15 autori

de Iulia Drăghici - Taraș | 929 vizualizări

Peste 20 de sancțiuni, în valoare totală de aproape 14.000 de lei, au aplicat jandarmii covăsneni în minivacanța de Revelion, arată un bilanț transmis de Inspectoratul Județean de Jandarmi. Tot aici se precizează că în această perioadă au fost înregistrate nu mai puțin de opt infracțiuni cu 15 autori. 

Bilanțul mai punctează că în 30 decembrie 2023 - 2 ianuarie 2024 nu au fost înregistrate incidente majore. 

„Pentru siguranța comunității, în perioada 30 decembrie 2023 - 02 ianuarie 2024, peste 150 de jandarmi covăsneni au acționat pe raza județului nostru atât independent, cât și alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice care au avut loc în această perioadă, precum și la cele desfășurate de Revelion.  

În această minivacanță nu au fost înregistrate incidente majore. Le mulțumim pe această cale celor care au respectat recomandările noastre și au ales să petreacă aceste zile libere în mod responsabil.

Vă prezentăm și constatările jandarmilor din această perioadă:

- Au fost înregistrate 8 infracțiuni cu 15 autori, 2 dintre acestea în mod independent și 6 mixte, în cooperare cu polițiștii covăsneni.

- Au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, dintre care 4 avertismente scrise și 17 amenzi în valoare totală de 13.900 lei.

Totodată jandarmii au intervenit la 12 solicitări semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112”, se arată într-un comunicat de presă. 

IJJ mai informează și că „jandarmii montani au acționat zilnic pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru informarea și acordarea de sprijin turiștilor aflați pe traseele montane. Misiunile colegilor noștri din structurile montane s-au desfășurat fără probleme deosebite.

Și în anul 2024 rămânem în continuare la datorie pentru siguranța dumneavoastră și vă îndemnăm să ne solicitați sprijinul ori de câte ori aveți nevoie de noi!”. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.