ACTUALITATE 3 decembrie 2021

Covid-19: Sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.100 de lei, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie

de Covasna Media | 1281 vizualizări

Forțele de ordine continuă activitățile de verificare a respectării măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie a.c., polițiștii din cadrul inspectoratului, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Covasna au acționat în teren pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de izolare/carantinare la domiciliu sau în locația declarată, precum și modul în care sunt respectate măsurile impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii COVID-19.

În acest sens, au fost verificate zilnic aproape 20 de locații și obiective, cum ar fi restaurante, terase, gări/autogări, etc.

Totodată, în perioada de referință peste 1.500 de persoane au fost verificate de către polițiști cu privire la respectarea măsurilor.

În urma activităților desfășurate, forțele de ordine au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.100 de lei.

În perioada de referință polițiștii au verificat, prin scanare, aproape 200 de certificate verzi.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna continuă activitățile de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în stațiile C.F., precum și pe trenurile de pasageri ce tranzitează județul.

Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.