ACTUALITATE 10 iulie 2018

Covăsnenii, vicecampioni mondiali la un concurs prestigios de dans din Canada!

de Iulia Drăghici - Taraș | 3798 vizualizări

Reușita aparține dansatorilor de la Clubul Sportiv Sport-All din Sfântu Gheorghe

Stinghe Szófia, Cojocaru Kriszta Adrienn și Ingrid Barndabura sunt cele trei dansatoare din cadrul Clubului Sportiv Sport-All din Sfântu Gheorghe care s-au întors de la prestigiosul concurs Dance World Cup din Canada cu locul II la nivel mondial!

Competiția în care covăsnenii au deveni vicecampioni mondial s-a derulat în perioada 1-8 iulie, la Mont Tremblant, Canada. Dansatoarele din Sfântu Gheorghe au obținut locul II cu punctajul istoric de 86,33 de puncte la categoria Variety of Styles, duo, trio, quartet peste 13 ani.

„După un drum de 24 de ore, în data de 1 iulie am ajuns în Canada. Programul a început din 2 iulie. În fiecare zi, de luni pana sâmbăta am participat la câte 4 ore de workshopuri pe zi. La aceste ore de dans fetele au putut să învețe de la cei mai renumiți coregrafi din lume, care au predat: street jazz, theater dance, hip-hop, dance lyric, tapp, bhanghra, iar dansatorii au învățat câte o coreografie. Acestea au fost prezentate la Gala Show. Am fost foarte mândri de fetele noastre, care la trei dintre aceste stiluri au fost alese să danseze în primul și al doilea rând”, au transmis, printr-un comunicat de presă, profesoarele și coregrafele tinerelor dansatoare, Vass-Vitus Kinga și Sándor Lilla. 

Prezenţa sportivilor la această prestigioasă competiţie a fost posibilă după ce, în perioada 17-19 noiembrie 2017, acestea s-au calificat cu succes la concursul internațional, după ce au reprezentat Clubul Sportiv Sport-All la Bucharest Dance Festival.  

Detalii și informații suplimentare despre reușita dansatoarelor, în ediția de miercuri, 11 iulie a.c., a ziarului Observatorul de Covasna și pe CovasnaMedia.ro. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.