ACTUALITATE 29 septembrie 2017

FOTO/ VIDEO Covăsneancă, arestată pentru transport ilegal de alcool

de Iulia Drăghici - Taraș | 2446 vizualizări

O femeia din județul Covasna a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii din Mureș pentru că transporta în mașină ilegal 1.000 de litri de alcool 

O femeie din Covasna a fost depistată în trafic de poliţiştii din Mureș în timp ce transporta 1.000 de litri de alcool fără documente legale. Marfa și mașina cu care s-a efectuat transportul au fost indisponibilizate, iar conducătoarea auto a fost reţinută.

La data de 28 septembrie 2017, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au oprit pentru control, pe strada Consiliul Europei din municipiul Sighişoara, un autoturism, condus de o femeie, de 36 de ani, din judeţul Covasna.

În urma verificărilor efectuate, în autoturismul cu care se deplasa femeia au fost descoperiți 1.000 de litri de alcool, transportat în recipiente de plastic fără a avea aplicate etichete de marcaj fiscale.

Din cercetări a reieșit că alcoolul, fără documente de proveniență, ar fi fost încărcat în autoturism în județul Bistrița - Năsăud pentru a fi livrat în județul Brașov. 

Întreaga cantitate de alcool a fost ridicat în vederea confiscării, iar autoturismul a fost pus sub sechestru asigurator.

Față de conducătoarea auto s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 40 litri alcool etilic, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri.

 

Sursă: Comunicat de presă, Poliția Română. 

Sursă foto/video: https://www.politiaromana.ro. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.