ACTUALITATE 3 septembrie 2018

Covasna: Mai multe stâne şi o fermă de porci, sancţionate pentru nerespectarea măsurilor contra pestei porcine

de Agerpres | 1846 vizualizări

Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) Covasna a sancţionat proprietarii mai multor stâne din judeţ, precum şi o fermă de porci pentru nerespectarea măsurilor preventive stabilite pentru combaterea extinderii pestei porcine africane, a anunţat luni conducerea instituţiei.

Directorul DSV Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor, a declarat, într-o conferinţă de presă, că planul de măsuri, stabilit încă din luna iulie de către Comitetul Judeţean de Prevenire şi Controlul Bolilor, prevedea, printre altele, retragerea porcilor crescuţi la stâne, care ar putea intra în contact cu mistreţi şi alte animale sălbatice infestate, iar în urma verificărilor pe teren s-a constatat că acestea nu au fost respectate la şapte stâne.

"Din păcate nu s-au conformat, la stânile respective au fost găsiţi porci neidentificaţi, fără nicio supraveghere sanitar-veterinară. (...) Patru stâne au fost sancţionate contravenţional, iar responsabilii celorlalte trei urmează să fie sancţionaţi tot cu câte 720 de lei fiecare", a precizat Siko Barabasi Sandor.

El a mai menţionat că în urma controalelor efectuate la exploataţiile de porci a fost sancţionată şi o crescătorie de porci Mangaliţa din localitatea Mereni.

"Am găsit o exploataţie în neregulă din punctul de vedere a măsurilor de biosecuritate, i-am suspendat autorizaţia de funcţionare şi a primit o amendă contravenţională de 1500 de lei. (...) Practic, tehnologia de creştere la porcilor Mangaliţa diferă de fermele tradiţionale (...) şi ar fi trebuit să ia nişte măsuri suplimentare, să dubleze gardul, trebuia un filtru sanitar-veterinar şi o încăpere pentru schimbarea hainelor", a spus directorul DSV Covasna.

Potrivit acestuia, din păcate, pesta porcină a ajuns în judeţul Buzău, la câţiva zeci de kilometri de judeţul Covasna, iar dacă oamenii nu vor înţelege că trebuie să respecte măsurile impuse de autorităţi atunci extinderea acesteia nu va putea fi evitată.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.