Corul „Madrigal” concertează la Sfântu Gheorghe cu copiii din programul „Cantus Mundi”
Corul Naţional de Cameră „Madrigal” va concerta luna aceasta la Sfântu Gheorghe împreună cu aproape 200 de copii de la nouă şcoli din municipiu, implicaţi în programul „Cantus Mundi”.
Spectacolul, programat pe 24 aprilie la Biserica Krisztus Király, va marca deschiderea Zilelor Sfântu Gheorghe, a precizat consilierul local Mădălin Guruianu, reprezentantul Asociaţiei de tineret „Ecou”. El a menţionat că banii adunaţi din biletele, puse în vânzare cu 20 de lei la Biroul de evenimente culturale al municipiului, vor fi folosiţi integral pentru dezvoltarea programului „Cantus Mundi” în judeţul Covasna.
Programul a fost înfiinţat în anul 2012 la iniţiativa dirijorului Ion Marin, sub auspiciile Corului Naţional de Cameră Madrigal fondat de Marin Constantin, cu scopul de a socializa copiii prin intermediul muzicii corale.
„Cantus Mundi, pentru muzicieni, înseamnă că vrem să cânte fiecare copilaş din România. Simţul de a cânta în cor este unul foarte special, iar muzica înlătură orice fel de bariere. Înseamnă că nu avem bariere de niciun fel, nici de naţionalitate, nici stare financiară, cântăm împreună copii de la sate, copii de la oraşe, de la mai multe licee, nu contează de unde vine copilaşul, important e să cânte”, a declarat prof. Lofi Gellert, directorul Liceului de arte din Sfântu Gheorghe, coordonatorul programului „Cantus Mundi” în judeţul Covasna.
El a menţionat că în deschiderea spectacolului din 24 aprilie va concerta corul „Campanella” al Liceului de Arte din Sfântu Gheorghe, premiat la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, iar copiii de la „Cantus Mundi” vor intra pe scenă după recitalul prestigiosului cor „Madrigal” ce va fi dirijat de Anna Ungureanu, originară din Sfântu Gheorghe.
„Corul 'Madrigal', care vine la Sfântu Gheorghe pentru a treia oară, va cânta şi separat, dar şi împreună cu copiii şi practic în acest fel vom sărbători intrarea corurilor şcolare de copii din Sfântu Gheorghe în programul Cantus Mundi”, a mai spus Lofi Gellert.
Corul „Madrigal” a fost înfiinţat în anul 1963 de dirijorul Marin Constantin, iar în cei peste 50 de ani de existenţă a reprezentat România în lume, devenind un adevărat brand de ţară. A avut peste 4100 de reprezentaţii pe scene din Europa, SUA şi Asia. În anul 1992, la Paris, Corul „Madrigal” a fost desemnat de UNESCO „Bun al Patrimoniului Universal”, iar în anul 2003 a primit din partea Preşedinţiei României decoraţia Meritul Cultural în grad de Comandor.