Corturi pentru vaccinarea anti-COVID și la concursul de atelaje de la Olteni
La concursul internațional de atelaje de la Olteni, care va fi organizat în perioada 2 – 4 iulie, va avea loc și o campanie de vaccinare anti-COVID, anunță organizatorii.
„La inițiativa Direcției de Sănătate Publică, în timpul evenimentului, medicii și asistenții medicali așteaptă pe cei care vor să se imunizeze împotriva coronavirusului. Vaccinul va fi administrat în două corturi, într-unul va fi cel de Pfizer-BioNTech, iar în celălalt vaccinul cu doza unică, Johnson & Johnson. Oricine cu vârsta peste 16 ani se poate vaccina, fără înregistrare prealabilă, prin prezentarea cărții de identitate. Minorii cu vârsta sub 18 ani pot fi vaccinați însoțiți de un părinte /tutore”, se arată într-o informare publicată pe pagina de Facebook a evenimentului.
Concursul ajunge în weekend la a treia ediție. La acest eveniment s-au înscris 17 echipe din România şi Ungaria - cea mai mare participare din istoria acestei competiţii, după cum au anunţat organizatorii.
Accesul la eveniment va fi permis doar persoanelor vaccinate împotriva COVID-19, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore.
Concursul este organizat de Consiliul Local al comunei Bodoc, Consiliul Judeţean Covasna, Federaţia Ecvestră Română şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna.
Și la festivalul de la Întorsura Buzăului, Întorsura Fest, de la finele săptămânii trecute, a avut loc un mini-maraton de vaccinare anti-COVID, la care s-au imunizat 41 de persoane.
La nivelul județului Covasna, până la data de 30 iunie au fost înregistrate 70.962 de vaccinări, din care 31.404 de inoculări sunt de rapel. De asemenea, 2.829 de vaccinări efectuate de medicii de familie sunt vaccinuri complete care nu necesită rapel.
În județ, incidența COVID era miercuri, 30 iunie, 0,03/1000 și în ultimele 24 de ore nu s-a raportat nici o nouă îmbolnăvire, active fiind doar șase cazuri.