Corturi, foc de tabără și cursuri în aer liber, la CAMP
Tabăra internațională de artă și dans contemporan își schimbă locația
A treia ediție CAMP – Contemporary Artistic Movement Platform va avea loc anul acesta la Sâncrai, în comuna Ilieni. La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 9 – 11 august, participanții se vor întâlni cu specialiștii în dans contemporan, muzică și artă pentru a împărtăși experiențe și pentru a petrece timp într-un cadru neobișnuit.
Toate activitățile de la „CampIN Nature”, printre care diverse ateliere de mișcare și creație, spectacole inedite în natură și concerte live, vor avea loc anul acesta în aer liber, într-o poiană de lângă satul Sâncraiu, la 7 kilometri de Sfântu Gheorghe.
„Nu putem să facem un CAMP în oraș, în varianta cum a fost până acum sau cum am fi vrut noi, din cauze financiare și de aceea am decis să facem un mini CAMP de trei zile în natură cu cortul, lângă Sâncraiu. Este ceva spontan, redus, ceva foarte familiar ceea ce încercăm să creăm în astea trei zile în natură. Vor fi corturi, foc de tabără, cursuri în aer liber. Avem niște muzicieni invitați, inclusiv Luiza Zan sau Mihai Dobre din Șuie Paparude și prietenii noștri care pun muzică cu care facem niște experimente cu dansatori”, ne-a spus directorul artistic, coregraful și regizorul Attila Bordás.
El a precizat că participanții pot să se distreze la festivalul de muzică, care este deschis tuturor sau pot să participe la tabăra de vară de dans, bazată pe diverse ateliere.
„Oamenii pot să aleagă dacă vor să vină cu cortul, să fie în natură și să facă parte din programele muzicale la party-uri, la concerte, dar se pot alege și workshop-uri cu anumiți coregrafi, invitații noștri din București. Participanți ca număr de workshop-eri suntem între 40 și 50 de oameni și încă atâția oameni, sperăm, ca flux din oraș sau din împrejurimi să vină și să facă parte din programele muzicale, iar donația pe o zi este de 25 de lei”, a mai precizat directorul artistic CAMP.
Deși evenimentul de anul acesta a fost organizat mai mult cu scopul de a nu pierde din continuitate, spune Attila Bordás, cel de anul viitor va continua tradițiile de care s-au ținut în ceilalți doi ani. „Anul viitor încercăm să construim partea financiară foarte întărită împreună cu conducerea orașului”, a mai spus coregraful.
Printre muzicienii care vor face atmosferă în acest weekend la CAMP se numără și DJ locali, cum ar fi Grid sau Beast, iar organizatorii spun că asta este și una dintre ideile de bază ale evenimentului, să promoveze artiștii, instituțiile și localurile de calitate din Sfântu Gheorghe.
CAMP a fost lansat la Sfântu Gheorghe în 2017. În spatele conceptului s-a aflat renumitul coregraf, pedagog și regizor de teatru Bordás Attila, care și-a propus ca prin acest eveniment să creeze un spațiu cultural-profesional, sub forma unui festival ciclic, care să aibă loc în fiecare an în luna august.
Mai multe detalii despre tabără se regăsesc pe pagina de Facebook / CAMP - Contemporary Artistic Movement Platform.