ACTUALITATE 2 decembrie 2023

Copil rănit în accident pe DN 11, între Cernat și Dalnic

de Iulia Drăghici - Taraș | 4985 vizualizări

O femeie în vârstă de 25 de ani a rămas vineri fără permis, după ce a cauzat un accident pentru că nu a păstrat distanța de siguranță în mers. În urma evenimentului rutier, care a implicat trei mașini, un copil de 11 ani a ajuns la spital. S-a întâmplat pe DN 11, între Cernat și Dalnic. 

Polițiștii au fost anunțați despre accident în jurul orei 17:40. 

„O femeie de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, dinspre Brașov spre Târgu Secuiesc, la kilometrul 46 + 246 m., nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta. Autoturismul lovit a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un vehicul care circula din direcția Târgu Secuiesc spre Brașov. În urma accidentului, o minoră de  11 ani, pasager în autoturismul care a fost proiectat pe sensul opus de mers, a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital”, a informat IPJ Covasna. 

Toți șoferii au fost testați, iar rezultatele au arătat că nu au consumat alcool. 

Acum, cercetările sunt derulate într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

„De asemenea, permisul conducătoarei auto de 25 de ani a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce”, a mai transmis poliția covăsneană. 

Traficul a fost reluat pe DN 11 în jurul orei 20:30, după finalizarea cercetării de la fața locului. 

Circulați cu prudență! 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.