ACTUALITATE 31 ianuarie 2019

Copil călcat pe trecerea de pietoni

de Iulia Drăghici - Taraș | 1561 vizualizări

Joi dimineață, în zona semaforului situat la intersecția străzii 1 Decembrie 1918 cu Bd. Gen. Grigore Bălan din Sfântu Gheorghe, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia un minor de 9 ani a suferit leziuni.

Din cercetările efectuate de polițiștii care au ajuns la fața locului, s-a stabilit că minorul nu s-a asigurat când s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni de pe breteaua ce face legătura dinspre strada 1 Decembrie 1918 către Bd. Gen. Grigore Bălan, aflându-se pe o trotinetă, iar acesta a fost lovit de un autoturism. În urma evenimentului copilul a fost transportat la spital, iar medicii au stabilit că acesta a suferit leziuni grave.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Polițiștii atrag atenția părinților că ei au un rol extrem de important în educația preventivă a celor mici. Oamenii legii desfășoară frecvent activități de educație rutieră în școli, explicând copiilor pe înțelesul lor, regulile de circulație rutieră pe care trebuie să le respecte atunci când circulă pe drumurile publice. Este foarte important ca demersurile polițiștilor să fie continuate și susținute și de către părinți care să le explice acestora cum trebuie să procedeze atunci când se deplasează singuri.

Este important să le explicăm copiilor să fie foarte atenți de fiecare dată când sunt în apropierea carosabilului, să nu traverseze prin locuri nepermise și să se asigure că șoferul mașinii a observat intenția lui de a traversa. Educația celor mici devine foarte eficientă prin puterea exemplului. Atunci când vă deplasați împreună cu cel mic, respectați regulile de circulație și explicați-i în permanență ce se întâmplă pe stradă și ce pericole îl înconjoară.

Polițiștii le recomandă părinților să îi învețe pe copiii care folosesc trotinetele pentru a se deplasa, că siguranța lor este mai importantă, iar atunci când trebuie să traverseze strada, să coboare de pe aceasta. Astfel copilul nu va fi tentat, din grabă, să se angajeze în traversare fără să se asigure corespunzător, așa cum s-a întâmplat și în această dimineață.

Totodată, este foarte important ca cei mici să înțeleagă faptul că sunt obligați să se asigure înainte de a traversa pe la trecerea pentru pietoni. Trebuie să îi învățați că ei pot traversa numai atunci când mașinile se opresc pentru a le acorda prioritate, întrucât dacă șoferii îi observă prea târziu, aceștia nu mai pot frâna la timp. Polițiștii le recomandă, totodată, părinților, să îl învețe pe copil că poate aștepta puțin și să angajeze în traverseze împreună cu alți pietoni.

Sursa: IPJ Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.