ACTUALITATE 18 noiembrie 2009

Cooperativa Sârguinţa, un loc din epoca trecută

de Covasna Media | 780 vizualizări
Pe strada Ciucului din Sfântu Gheorghe funcţionează cel mai vechi atelier de confecţii şi reparaţii de încălţăminte din oraş, poate chiar şi din judeţ. [singlepic=596,250,250,,left]Pe strada Ciucului din Sfântu Gheorghe funcţionează cel mai vechi atelier de confecţii şi reparaţii de încălţăminte din oraş, poate chiar şi din judeţ. Ca un adevărat bastion al epocii trecute, Cooperativa Sârguinţa are inclusiv o vitrină ce vine din anii ’80 şi care prezintă fiecărui trecător diverse modele de pantofi, saboţi, sandale, cizme sau bocanci - toate din piele

Pe strada Ciucului din Sfântu Gheorghe funcţionează cel mai vechi atelier de confecţii şi reparaţii de încălţăminte din oraş, poate chiar şi din judeţ.

Pe strada Ciucului din Sfântu Gheorghe funcţionează cel mai vechi atelier de confecţii şi reparaţii de încălţăminte din oraş, poate chiar şi din judeţ. Ca un adevărat bastion al epocii trecute, Cooperativa Sârguinţa are inclusiv o vitrină ce vine din anii ’80 şi care prezintă fiecărui trecător diverse modele de pantofi, saboţi, sandale, cizme sau bocanci - toate din piele şi realizate manual. În spatele tejghelei şi-n faţa rafturilor cu puzderie de papucă raie se află Vajna Imre, de 65 de ani, pantofar de meserie de zeci de ani, mai exact de prin anii ’50, când a terminat prima dată ucenicia în acest meşteşug, urmată apoi de multe cursuri şi alte şcolii în ale perfecţionării.

„Din 1986 este acest magazin, dar sistemul acesta al realizării de încălţăminte funcţiona deja din 1954 - era pe strada Nicole Bălcescu primul sediu, însă a fost demolat. Complexul acesta a fost construit în anii ’70, de Cooperativă şi am participat şi eu la realizarea sa, ca fiecare ucenic... e un lucru chiar vechivechi”, spune Vajna Imre.

Pantofarul îşi aminteşte că pe vremuri aici erau diverse secţii şi lucrau peste 160 de oameni pricepuţi în pielărie şi încălţăminte. Acum, au mai rămas doar vreo cinci, iar cea mai mare durere a lor e aceea că nu vor avea pe cine să lase în urmă.

„Nu mai vin tinerii spre meseria asta, din păcate şi asta e problema noastră. Nu mai vor să lucreze aşa ceva, că e un lucru greu, pentru care trebuie şi talent”, spune bărbatul.

Export în Marea Britanie şi America

Acesta-şi aminteşte că, pe vremuri, se făceau aici bocanci pentru Armată şi Poliţie; astăzi, comenzile vin de la diversele ansambluri de dansuri din judeţ şi din afara acestuia, pentru cizme. Bocancii, cizmele de călărie ori cizmele de purtat se mai fac şi acum, atât la comenzi particulare, cât şi la comenzi mai mari, de la Sârguinţa exportându-se inclusiv în Marea Britanie sau America. „Ţine o viaţă această încălţăminte – e manual făcută şi aşa ţin lucrurile de mână, mult mai mult decât cele produse în serie. Acum, cu criza asta, avem mai puţine comenzi, dar credem că va merge totuşi, această încălţăminte fiind destinată celor ce apreciază calitatea”, mai spune Vajna Imre, potrivit căruia, realizarea unei singure perechi de cizme poate dura între 20 de zile şi o lună, aşa cum este cazul cizmelor tradiţionale secuieşti.

La Sârguinţa se poate realiza însă şi un alt model de încălţăminte, la cererea clientului, cu condiţia ca acesta să prezinte un model. Preţurile produselor variază - de la 120 de lei o pereche de bocanci, la 800-900 de lei o pereche de cizme tradiţionale sau de călărie şi trebuie ţinut cont că aceste preţuri sunt fără adaosuri comerciale, direct de la producător.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.