Contre pe destinaţia vilei „Cerbul“ de la Șugaș-Băi
Câţiva membri din Consiliul Local (CL) al municipiului Sfântu Gheorghe au propus un contract de închirie gratuită a unei vile din staţiunea Şugaş Băi aflată momentan în adminis trarea CL către Parohia Catolică.
„Vila Cerbul” din staţiunea Sugaş Băi a fost administrată de Urban Locato SRL şi nu a adus niciun profit în bugetul oraşului. În opinia consilierului Gazda Zoltan, această clădire ar fi putut fi închiriată de către o firmă comercială şi ar fi adus venituri la buget, în vreme ce trecerea cu folosinţă gratuită către Parohia Catolică este fără niciun folos. Viceprimarul Sztakics Eva a argumentat că la finalul contractului de închiriere (cinci ani) ar fi vorba de un schimb între Parohie şi CL cu un teren din cartierul Simeria, teren cu o suprafaţă de șase hectare. Schimbul dintre CL şi Parohie nu a fost menţionat iniţial, dar viceprimarul Sztakics Eva a spus că Primăria ar fi mult mai câştigată cu acest teren de șase hectare deoarece aici se pot face extinderi la Baza sportivă din zonă şi se pot realiza investiţii benefice orașului. Sztakics Eva a mai arătat că la momentul schimbului vila se va reevalua la un preţ mai apropiat de realitate, nu de 57.000 de lei cât este la momentul actual.
Recent, vilei i s-au făcut modificări şi investiţii în valoare de 200.000 de lei şi acum din lipsa profitului ori se pune lacăt la uşi sau se cedează către altcineva care poate suporta cheltuielile de administrare. Cu toată împotrivirea consilierului PCM Gazda Zoltan şi argumentele aduse de acesta, proiectul de hotărâre a fost adoptat în favoarea Parohiei Catolice şi urmează a se semna contractul de închiriere gratuită pe o perioadă de cinci ani.
Rectificare de buget pe 2010
Din cauza schimbărilor din ultima vreme la nivel naţional, CL Sfântu Gheorghe a fost nevoit să aducă mai multe schimbări la bugetul oraşului, astfel de la mai multe instituţii subordonate s-a tăiat din cheltuieli conform prevederilor ordonanţei de urgenţă prin care fiecare Primărie este obligată să reducă cheltuielile bugetare cu 20%. Aproape toate instituţiile au fost afectate de aceste rectificări de buget, dar s-au adunat mai mulţi bani în trezoreria oraşului pentru a facilita conceperea de proiecte şi susţinerea financiară a celor existente şi aflate în derulare.