Consumul de alcool în rândul minorilor este foarte ridicat. În medie, românii încep să bea de la 14 ani
Consumul de alcool în rândul minorilor este foarte ridicat, iar vârsta medie la care românii încep să consume aceste produse este de 14 ani, a declarat, miercuri, Florin Rădulescu, președintele Asociației Spirits România, într-o conferință de presă.
„În România, consumul de alcool în rândul minorilor este foarte ridicat. Potrivit datelor UNICEF din 2013, 42% dintre minorii români cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani au consumat alcool cel puțin o dată. Procentul este mai mare în rândul băieților – 57%. Vârsta medie la care românii încep să consume alcool este de 14 ani. 10% din cei intervievați au declarat că au început să consume alcool la mai puțin de 14 ani și peste 30% între 15 și 19 ani. Minorii au cunoștințe limitate asupra efectelor pe care le are consumul de alcool asupra sănătății lor fizice și mentale”, a spus Rădulescu.
Potrivit acestuia, minorii consideră că alcoolul îi face să se simtă integrați și le creează o stare de relaxare.
„Potrivit unui studiu, cei mai mulți minori consideră că este normal să se consume alcool și nu au nicio idee asupra consecințelor alcoolului asupra organismului lor. Singurele riscuri asociate consumului de alcool identificate de aceștia au fost accidente sau dependența de alcool. Majoritatea nu conștientizează că alcoolul are efecte mult mai grave asupra organismului lor decât asupra unui adult și nu știu care sunt acestea. Cei mai mulți au declarat că alcoolul îi face să se simtă integrați, parte a unui grup și au asociat alcoolul cu imaginea unei persoane populare și sociabile. Foarte mulți au declarat că alcoolul le creează o stare de relaxare și beau alcool pentru că și părinții lor o fac”, a mai afirmat președintele Asociației Spirits România.
El a precizat că există zone gri ale comerțului care permit accesul la alcool al minorilor și chiar părinți care își lasă copiii să consume alcool, iar asta în pofida legislației din România care interzice accesul la alcool al minorilor.
La rândul său, psihoterapeutul Olivia Mocanu a arătat că una din patru persoane care consumă alcool devine dependentă.
„Una din patru persoane care consumă alcool devine dependentă. Nu se cunoaște încă mecanismul prin care unele persoane devin dependente și altele nu. Atunci când vârsta de debut a consumului de alcool este 14 ani riscul este de patru-cinci ori mai mare ca acel copil să devină dependent decât atunci când consumul începe după 18 ani. Atunci când părinții consumă alcool riscul este de trei ori mai mare ca acei copii să devină dependenți”, a explicat psihoterapeutul.
Principalul factor de risc în consumul de alcool, spune Mocanu, este transmiterea genetică asociată cu factori de mediu, adică acele medii familiale conflictuale, dezorganizate, abuzive, implicare neadecvată a părinților.
Asociația Spirits România, împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Federația Română de Fotbal, Carrefour România și Rewe România au anunțat, miercuri, derularea campaniei de informare publică „Suntem mulți”, dedicată combaterii prevenirii consumului de alcool în rândul minorilor.
Campania intenționează abordarea a trei componente care s-au dovedit de impact în alte țări europene. Prima implică programe de educare și susținere a părinților în eforturile lor de a-și educa copiii în legătură cu efectele alcoolului. Aceasta include un portal de informare www.suntem-multi.ro care conține materiale informative relevante pentru părinți și un ghid pentru aceștia. Cea de-a doua componentă se referă la programe de informare realizate în școli, atât pentru prevenția consumului la minori cât și pentru a promova un consum responsabil la vârsta maturității. A treia implică controlul strict al accesului minorilor la alcool prin supravegherea implementării reglementărilor specifice, care interzic consumul și vânzarea alcoolului.