Conducerea PNL vrea un viceprimar român la Sfântu Gheorghe
Alina Gorghiu şi Vasile Blaga s-au întâlnit vineri cu simpatizanţii liberali din Covasna
Copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au fost prezenți vineri la Sfântu Gheorghe într-un „turneu” prin filiale, organizat cu scopul de a verifica în ce fel s-a realizat fuziunea celor două partide (PNL-PDL).
Constatarea făcută de cei doi politicieni a fost aceea că în județul Covasna lucrurile merg foarte bine din acest punct de vedere, filiala din județul nostru fiind una dintre cele care, după cum a spus Alina Gorghiu, au înțeles că fuziunea nu este un scop de scurtă durată, ci este un obiectiv care trebuie atins, cu cât mai repede, cu atât mai bine. „O fuziune realizată din timp înseamnă o filială puternică și înseamnă perspectiva ca în 2016 să avem, așa cum îmi doresc eu foarte tare, de exemplu, un viceprimar la Sfântu Gheorghe și poate și un vicepreședinte de Consiliu Județean. Îmi doresc și cred că va deveni realitate în 2016. Cred că comunitatea noastră de aici are nevoie să fie reprezentată și cred că avem niște opțiuni, chiar și la nivel personal, foarte corecte atunci când vine vorba de aceste funcții administrative. Îl știți foarte bine pe Mădălin Guruianu, care este un vector important în Sfântu Gheorghe, și cred că ar putea oricând să ocupe o funcție de viceprimar în Sfântu Gheorghe” – a spus Alina Gorghiu, care a adăugat să este conștientă că nu va fi ușor pentru partidul pe care îl reprezintă să obțină funcția, dar că speră că un dialog cu UDMR-ul pe acest subiect al reprezentării românilor în administrație va putea avea loc.
Cei doi copreședinți PNL au atins și alte probleme de interes național precum implicarea activă în introducerea votului prin corespondență pentru alegătorii din diaspora, chestiunea dosarelor de corupție la nivel național, noul cod fiscal sau propunerea de modificare a codului silvic.