ACTUALITATE 2 martie 2017

Concurs ,,Din Istoria Jandarmeriei Române”

de Covasna Media | 1412 vizualizări

În preajma sărbătorii Zilei Jandarmeriei Române – 3 Aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Covasna organizează un concurs de istorie intitulat „Din Istoria Jandarmeriei Române”.

Acest concurs se adresează elevilor din ciclul gimnazial şi se va desfăşura în data de 30 martie a.c., începând cu ora 14.30, la Palatul Copiilor şi Elevilor din Sfântu Gheorghe, situat pe strada Korosi Csoma Sandor nr. 19.

Proba de concurs va consta în administrarea unui test scris conform tematicii publicate pe site-ul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna sau al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna.

Concursul se va desfăşura după următorul calendar:

a) stabilirea tematicii de către organizatori şi publicarea acesteia în data de 3 martie a.c.;

b) înscrierea participanţilor la concurs: 20–29 martie online pe adresa de e-mail ijjcv@jandarmeriacovasna.ro, sau la telefon 0749 089 409 cu datele personale.

c) desfăşurarea probei concursului în data de 30 martie, ora 14.30, la Palatul Copiilor şi Elevilor situat pe strada Korosi Csoma Sandor nr. 19, din municipiul Sfântu Gheorghe, timp lucru – 1 oră;

d) evaluarea lucrărilor, în data de 30 martie de către comisia de concurs;

e) publicarea rezultatelor pe site-ul I.J.J. Covasna în data de 31 martie a.c.;

f) premierea câştigătorilor în data de 3 aprilie a.c., ora 12.00 la Grupul Statuar „Mihai Viteazul” din municipiul Sfântu Gheorghe.

Premiile acordate vor fi: locul I, II, III, două menţiuni şi vor consta în cărţi de istorie.

Pentru mai multe detalii puteţi accesa site-ul unităţii www.jandarmeriacovasna.ro sau ne puteţi contacta telefonic la nr. 0749 089 409, începând din data de 3 martie a.c..

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.