ACTUALITATE 29 martie 2018

Concurs de proiecte pentru tineri, cu fond de peste 60.600 de lei

de Iulia Drăghici - Taraș | 752 vizualizări

Dosarele care se vor depune la DJST Covasna în perioada 16 aprilie – 3 mai a.c. trebuie să respecte anumite tematici prioritare

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna pune la dispoziția organizațiilor non-guvernamentale cu sediul social sau filială în județul Covasna un buget de peste 60.655 de lei pentru concursul local de proiecte pentru anul 2018. Aplicațiile se vor depune în perioada 16 aprilie – 3 mai la sediul din Sfântu Gheorghe al instituției sau prin poștă.

Tema concursului anual de proiecte este „Stimularea participării tinerilor la viața societății”.

„Pentru Concursul local de proiecte de tineret 2018, tema este: Stimularea participării tinerilor la viața societății cu următoarele priorități: Sărbătorirea Centenarului Marii Uniri prin proiecte care cuprind activități de tipul: concursuri, festivaluri, cinemateci/videoteci, campanii, caravane, expoziții, târguri; Promovarea cooperării și a parteneriatelor între actori sociali, instituționali și organizaționali cu scopul de a implica tinerii în acțiuni premergătoare preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene; Informarea și consilierea profesională a tinerilor, precum și dezvoltarea de activități vocaționale; Susținerea inițiativelor de integrare socială a tinerilor proveniți din medii dezavantajate (mediul rural, romi, tineri cu dizabilități, tineri fără adăpost, NEETs); Diversificarea și dezvoltarea de acțiuni specifice de voluntariat, educație civică și implicare socială; Susținerea diversității culturale și a accesului la cultură; Dezvoltarea de proiecte de educație pentru sănătate în vederea promovării unui stil de viață sănătos”, arată o informare a DJST Covasna.  

Fiecare solicitant poate depune maximum două proiecte, dar nu pentru aceeași prioritate, mai transmite DJST Covasna.

Rezultatele finale ale concursului vor fi publicate în 13 iunie, iar proiectele înscrise în concurs trebuie să se desfășoare în perioada 1 iulie – 5 noiembrie 2018.

Informații suplimentare referitoare la concurs, inclusiv metodologia, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului, site-ul DJST COVASNA  sau de la adresa de e-mail djst.covasna@mts.ro.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.