ACTUALITATE 7 iunie 2017

Concert EDDA, în cinstea promovării echipei Sepsi OSK în prima ligă fotbalistică

de Agerpres | 4088 vizualizări

Câteva sute de persoane au asistat, miercuri seară, la concertul pe care legendara trupă rock EDDA din Ungaria l-a susţinut în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, la invitaţia Clubului Sepsi OSK, pentru a sărbători promovarea echipei în prima ligă fotbalistică.

Patronul clubului, Dioszegi Laszlo, a declarat înaintea concertului, în cadrul unei conferinţe de presă, că trupa EDDA, fondată în urmă cu peste patru decenii, este una dintre formaţiile sale favorite, iar melodia 'O lume pentru mine' a reprezentat pentru el o permanentă sursă de inspiraţie.

Dioszegi a mărturisit că se consideră un om împlinit, atât sufleteşte, cât şi profesional, văzându-şi împlinit visul de a avea o echipă de fotbal care a reuşit performanţa de a accede în prima ligă.

El a mai spus că echipa Sepsi OSK nu este o 'echipă ungurească sau secuiască', aşa cum a fost catalogată de suporterii altor cluburi din ţară, ci a tuturor celor care iubesc fotbalul, indiferent de naţionalitate.

În context, a mai menţionat că va traduce din limba maghiară în limba română textele tuturor melodiilor cântate de suporterii echipei din Sfântu Gheorghe şi le va posta pe site-ul clubului, pentru ca toată lumea să vadă că acestea 'nu sunt jignitoare' şi 'nu incită la ură'.

Deşi jucătorii şi stafful tehnic sunt în vacanţă până pe 15 iunie, conducerea clubului a început pregătirile pentru campionatul care va debuta pe 15 iulie, atât în ce priveşte stadionul, cât şi transferurile.

Dioszegi a menţionat că are o listă cu 130 de jucători, printre care şi câteva nume sonore, dintre care va selecta 6-7 care vor completa echipa.

Potrivit acestuia, întrucât stadionul din Sfântu Gheorghe nu îndeplineşte în momentul de faţă condiţiile pentru a fi omologat pentru prima ligă, echipa va fi nevoită să joace în deplasare până la remedierea problemelor.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Florin Tudose, 11 iunie 2017
Asta e.Ne bucuram pentru Sepsi.Si sa arboreze steagul secuilor in continuare.Cui nu-i place sa nu se uite.Daca se arboreaza un steag german nu observa nimeni.La vederea celui secuiesc face lumea spume citeste integral
Florin, 8 iunie 2017
Sunt deacord si eu cu ambii! Intr-adevar steagul secuiesc nu trebuie implicat in sport.Poate fi prezent la tot felul de evenimente culturale,intruniri ,manifestari etc.(daca o parte din populatie se citeste integral
ianiu, 8 iunie 2017
Așa este, n-ar trebui să fie steaguri secuiești pe stadion, dar numai pentru faptul că prezența acestora constituie întotdeauna motiv de scandal. De exemplu, s-a scris și în prosport de citeste integral
Dan, 7 iunie 2017
Echipa secuiasca-ungureasca nu prea are cum sa fie daca 90% dintre jucatori sunt romani.Este echipa judetului Covasna,pur si simplu.De-aia nici n-ar fi indicat sa existe steaguri de alte culori in citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.