CULTURA 28 noiembrie 2019

Concert de gală cu ocazia Zilei Naţionale a României

de Covasna Media | 1777 vizualizări

Centrul de Cultură Arcuş vă invită la Concertul de gală organizat cu ocazia Zilei Naţionale a României, duminică, 1 decembrie 2019, de la ora 16.30, în sala de de concerte a Casei Bastion, str. Oltului nr. 6. Recitalul este susținut de tânăra pianistă Cristina Gârbea din București.

În program Franz Schubert: Sonata D960 în si bemol major, Mihail Jora: Joujoux pour madame op. 7 și Béla Bartók: Suita op. 14.

Intrarea la concert este gratuită.

Cristina Teodora Gârbea s-a născut la data de 16 noiembrie 1996. A început studiul pianului la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, pe care în anul 2015 l-a absolvit, la clasa prof. Constantin Nițu. În 2019 a absolvit cursurile de licență ale Universităţii Naționale de Muzică din București, la clasa prof. Vlad Dimulescu, în prezent continuându-și studiile de masterat la aceeași instituție, la clasa prof. Viniciu Moroianu.

Este câștigătoarea a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale, printre care și: premiul I la concursul național „Tinere talente”, premiul II la concursul național „Gradus ad Parnassum”, premiul I la concursul național „Iulia Haşdeu”, premiul I la concursul național „Victor Giuleanu”, premiul II la concursul național „Miniatură romantică”, premiul I la concursul internațional „Pro Piano – România”, premiul I și Marele premiu la concursul național „Irina Satchi” 2015, premiul I și premiul special la concursul național „Piano Artis” Iași 2017 și Marele premiu la concursul național „Victor Giuleanu” 2017.

A susținut recitaluri la Centrul Cultural „Aurel Stroe” Bușteni, la Muzeul Național „George Enescu”, la Institutul Cultural Român din București, la Biblioteca Centrală Universitară, la Centrul Ceh, la Palatul Șuțu, la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea și a fost invitată ca acompaniator la recitalul bursierilor Fundației „Principesa Margareta a României”. De asemenea, a susținut un recital în Sala Mare a Ateneului Român, în cadrul unui eveniment al ONG-ului „Amais”, ce promovează conștientizarea socială legată de grupurile vulnerabile, nefavorizate. În mai 2018 a urcat în calitate de solist pe scena Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, Rm. Vâlcea și a interpretat Concertul nr. 3 în do minor de Ludwig van Beethoven.

În vara anului 2019 a participat la cursurile Academiei Sighișoara, unde a avut ocazia să lucreze cu profesori de înaltă recunoaștere internațională: Adrian Kreda, Gerardo Vila, Vladimir Lakatos (muzică de camera). În anii anteriori, pentru a se perfecționa, a participat la cursuri de măiestrie cu următorii: Constantin Sandu, Caterina Vivarelli, Josu de Solaun, Daniela Andonova, Martin Hughes, Igor Cognolato, Yaron Rosenthal.

(Comunicat Centrul de Cultură Arcuş)

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.