ACTUALITATE 9 noiembrie 2021

Comuna Valea Mare vrea să obțină peste 24,3 de milioane de lei prin Programul „Anghel Saligny”

de Iulia Drăghici - Taraș | 740 vizualizări

Comuna Valea Mare anunță că a depus două proiecte în vederea obținerii finanțării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Autoritățile își doresc să se folosească de fondurile guvernamentale pentru două investiții pe cât de importante, pe atât de absente: alimentarea cu apă și canalizarea. 

În cadrul ședinței ordinare din luna octombrie a Consiliului Local Valea Mare au fost aprobate cele două proiecte, apă și canalizare și indicatorii tehnico-economici pentru depunerea lor, depunere pe care am și reușit-o.

 Sunt proiecte îndrăznețe și necesare comunității noastre și sunt depuse la Ministerul Dezvoltării, pe Programul Național de Investiții Anghel Saligny astfel:

 1. Înființarea sistemului de canalizare în Comuna Valea Mare, în valoare totală de 15.961.065,82 lei (3.225.239,61 euro), din care contribuția noastră din bugetul local este de 757.303,53 lei (153.027,70 euro).

 2. Înființarea sistemului de alimentare cu apă în Comuna Valea Mare, în valoare totală de 8.369.511,89 lei (1.691.220,47 euro), din care contribuția noastră din bugetul local este de 480,713.68 lei (97.137,42 euro).

 Ambele proiecte ajung la valoarea totală de 24.330.577,71 lei (4.916.460,08 euro), iar contribuția noastră din bugetul local este de 1.238.017,21 lei (250,165.12 euro).

Sunt investiții care ne vor schimba viața în bine și ne vor aduce normalitatea și confortul mult dorit și așteptat. 

Sunt sume importante și cele din bugetul local luând în considerare că suntem comună mică și bugetul destul de limitat, dar avem speranța și convingerea că o să reușim să ajungem la implementarea lor în cel mai scurt timp posibil, dacă nu prin programul acesta, prin altele care o să urmeze.

Fără încredere, voință și curaj nu se poate realiza nimic”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a primăriei, semnat de primarul Bogdan Marin. 

În același context se precizează și că autoritatea locală a depus la Compania Națională de Investiții (CNI) proiectul „Construire bază sportivă în Comuna Valea Mare”, care are o valoare totală de 1.432.445,99 de lei (289.453,19 euro). 

Sursa foto: Facebook/ Primăria Comunei Valea Mare. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.