ACTUALITATE Acum 1 ora, 38 minute

Complexul sportiv din Sfântu Gheorghe, început în urmă cu peste un deceniu, va fi finalizat în acest an

de Agerpres | 124 vizualizări

Lucrările la Complexul sportiv din Sfântu Gheorghe care va găzdui şi sediul Clubului Sportiv Şcolar, începute în urmă cu mai mult de un deceniu, vor fi finalizate în acest an, a anunţat primarul municipiului, Antal Árpád.

Potrivit acestuia, autorităţile locale au finalizat anul trecut lucrările finanţate din bugetul local, iar anul acesta se vor termina şi cele finanţate de către Ministerul Educaţiei.

„La Stadionul mic din Cartierul Simeria au fost finalizate lucrările pe acea parte care a fost finanţată din bugetul local şi am şi predat-o către Sepsi Rekreativ (societatea care administrează bazele sportive şi de agrement din Sfântu Gheorghe - n.r.). În primă fază va fi folosită inclusiv de instituţii de învăţământ, tocmai pentru a mai ajuta acolo unde facem anumite lucrări. Cred că pot să spun că avem garanţia că anul acesta se finalizează şi partea finanţată de Ministerul Educaţiei. Tot aşa, sper ca anul acesta Clubul Sportiv Şcolar să fie descentralizat, aşa cum solicită autorităţile municipale, să fie o instituţie a municipiului Sfântu Gheorghe şi, practic, să avem acest sediu pentru Clubul Sportiv Şcolar din municipiu”, a declarat primarul Antal Árpád.

Noul complex, construit în incinta Stadionului mic din Cartierul Simeria, va include săli de sport şi antrenamente, un teren de fotbal cu gazon artificial, un perete de căţărare şi un teren de handbal. De asemenea, va găzdui şi un hotel sportiv cu 30 de locuri, o cafenea cu terasă, un magazin sportiv şi o clădire de birouri.

Lucrările la acest obiectiv au fost începute în urmă cu mai mult de zece ani, dar au fost oprite în anul 2019, în urma rezilierii contractului cu antreprenorul, care a invocat probleme financiare din cauza majorării salariului minim din construcţii şi creşterii costurilor materialelor, şi au fost reluate în 2022, în urma unei noi licitaţii.

„Lucrările au durat foarte mulţi ani, adică au fost foarte multe probleme acolo, a trebuit să reziliem contractul, să relicităm lucrările (...) Dar şi noi, ca municipalitate, a trebuit să ţinem, cumva, ritmul finanţării de la bugetul de stat, pentru că n-avea niciun sens ca noi să finalizăm partea noastră, iar partea cealaltă să fie încă cinci ani în şantier. Deci, practic, am mers în ritmul statului, dacă se poate spune aşa. Am încetinit, am încetinit şi am mers pe ritmul statului”, a mai afirmat primarul municipiului Sfântu Gheorghe.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.