ACTUALITATE 25 mai 2022

Comisia de verificare a dreptului de proprietate pentru centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe îşi începe activitatea

de Iulia Drăghici - Taraș | 4083 vizualizări

Comisia de verificare a dreptului de proprietate în cazul centurii ocolitoare a Municipiului Sfântu Gheorghe îşi va începe activitatea pe 20 iunie 2022 la sediile Consiliilor Locale Arcuș, Ghidfalău, Sfântu Gheorghe și Chichiș.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR S.A.) aduce la cunoștința persoanelor interesate că începând cu data de 6 iunie 2022 vor fi afișate primele tabele cu imobilele proprietate privată expropriate în condițiile Legii. Începând cu această dată, titularii de drepturi reale sunt rugați să depună în termen de 10 zile, la sediile Consiliilor Locale menționate mai sus, cereri pentru plata despăgubirilor însoțite de actele doveditoare referitoare la existența unui drept asupra bunului imobil expropriat. Dovada dreptului de proprietate se face prin orice mijloace de probă admise de lege.

Cererile pentru plata despăgubirilor se vor depune la secretariatul comisiei asigurat de către secretarul general al Primăriei, acesta din urmă punând la dispoziția persoanelor interesate modele de cereri pentru plata despăgubirilor.

Mai multe detalii găsiţi în anunţul oficial al CNAIR publicat AICI.

Sursa: Primăria Sfântu Gheorghe. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.