ACTUALITATE 21 martie 2010

Colecții inedite prezentate la Casa de Cultură

de Covasna Media | 487 vizualizări
22mar2010-colectieInsigne, etichete de apă minerală sau de brânzeturi, chibrituri, timbre, cartele telefonice, calendare de buzunar, capace de bere, țigări, toate au fost expuse sâmbătă la Casa de Cultură Municipală din Sfântu-Gheorghe, unde mai mulți colecționari și-au prezentat colecțiile cu ocazia unei expoziții a Clubului Colecționarilor. Botos Ferenc, unul dintre colecționari, are acasă 10.000 de insigne, majoritatea din domeniul

22mar2010-colectieInsigne, etichete de apă minerală sau de brânzeturi, chibrituri, timbre, cartele telefonice, calendare de buzunar, capace de bere, țigări, toate au fost expuse sâmbătă la Casa de Cultură Municipală din Sfântu-Gheorghe, unde mai mulți colecționari și-au prezentat colecțiile cu ocazia unei expoziții a Clubului Colecționarilor.

Botos Ferenc, unul dintre colecționari, are acasă 10.000 de insigne, majoritatea din domeniul sportiv, și a adus cu el o parte dintre acestea, Uto Gustav a venit cu etichete de apă minerală, Ionuț Ganea cu insigne, la fel și Koro Gabor.

Botos Ferenc povestește că insignele sunt de pe vremea războiului și sunt variate, de la cluburi sportive până la echipe de fotbal. A început cu 70, adunate la un festival al tineretului, apoi când a ajuns profesor avea 600, și acum a ajuns la 10.000 de nu are loc de ele prin casă.

Cele mai populare sunt  timbrele și acum la modă e să colecționezi și cartele telefonice.

Colecţie de peste 2000 de ţigări şi trabucuri

Lakatus Bela, fost profesor de muzică, în prezent pensionar, colecţionează ţigări şi trabucuri din 1961, iar de-a lungul anilor a adunat peste 2000 de ţigări şi trabucuri în exemplare unice. Inedita ocupaţie s-a născut mai mult din necesitate, ajungând apoi să devină o adevărată pasiune.

„Eram prin clasa a X-a când am început să fumez şi, ca să nu-şi dea seama părinţii că am căpătat acest viciu, le-am spus că sunt de fapt colecţionar. Aşa, cumpăram ţigări - la pachet sau la bucată şi nu prea aveau cum să mă prindă, că eu aveam colecţie. Am adunat zeci de feluri de ţigări, făceam schimb cu prietenii, cu colegii, cumpăram de unde apucam, iar apoi, când am mers la Conservator, la Bucureşti, cutreieram magazinele de acolo, unde găseam diverse mărci”, îşi aminteşte colecţionarul.

Ţigările de colecţie sunt păstrate cu grijă de Lakatus Bela, în cutii late, speciale, din carton, pe care i le fabrică un prieten. Ţigările sunt aşezate pe categorii distincte, iar una dintre cele mai fascinante cutii este cea care cuprinde sortimentele de ţigări româneşti. Printre acestea se află un exemplar din primele ţigarete „Carpaţi”, apărute cu peste 60 de ani în urmă, care are inscripţionat pe foiţă coroana regală a României şi coroana regală a Ungariei. Cutia cuprinde mai multe ediţii de „Carpaţi”, „Bucegi”, „Militar”, „Aroma”, „Bucureşti” sau „Mărăşeşti”.

„Uite, aceasta e o ţigară făcută să fie fumată repede - adică aveai o pauză de la muncă şi fumai o ţigară „Actor”, la jumătate din dimensiunile ţigărilor normale. O aprindeai, trăgeai două-trei fumuri şi gata ţigara, înapoi la muncă”, explică Lakatus Bela, arătând spre un exemplar de ţigară mică.

Alături de ţigările româneşti stau sute de alte mărci de ţigări - din Rusia, Ungaria, Moldova, Bulgaria, şi restul Balcanilor, ba chiar şi ţigări de pe alte continente, pe care colecţionarul le-a tot primit, de-a lungul vremii, de la prietenii şi cunoştinţele care-i ştiau pasiunea.

În ce priveşte trabucurile, acestea sunt mai puţine la număr, dar cu istorii la fel de speciale precum ţigările; cel mai apreciat trabuc este unul de o vechime de peste 100 de ani, fabricat de bunica lui Lakatus Bela, pe vremea în care, tânără fiind, lucra la Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe.

„Îmi pare rău că nu am parteneri de hobby, cu care să fac schimb. Oriunde am fost, în ţară şi străinătate, am tot cumpărat ţigări. Şi prietenii îmi aduc de peste tot şi aşa am reuşit să adun atât de multe”, mai spune Lakatos Bela.

Întâlniri săptămânale

Dacă într-o vreme se adunau la Casa de Cultură a Sindicatelor, ulterior colecționarii nu au mai avut spațiu și s-au adunat prin crâșme. Acum un an, ei au fost găzduiți la subsolul Casei de Cultură Municipală, unde se văd săptămânal în jur de 15 persoane. Numărul colecționarilor este însă mult mai mare.

Ana Sidon, Monica Vajna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.