ACTUALITATE 19 ianuarie 2017

Clădirea fostului Hotel Bodoc va fi scoasă la licitaţie în câteva săptămâni

de Agerpres | 1721 vizualizări

Fostul Hotel Bodoc din Sfântu Gheorghe, achiziţionat de municipalitate în urmă cu aproape trei ani, va fi scos în curând la licitaţie, autorităţile locale fiind interesate să găsească un investitor care să reabiliteze clădirea cu zece etaje, aflată acum în paragină, şi să o reintroducă în circuitul public.

Primarul municipiului, Antal Arpad, a declarat că în scurt timp se vor finaliza procedurile prealabile, menţionând că este o „chestiune de câteva săptămâni” până când va fi demarată licitaţia publică.

Decizia de a vinde Hotelul Bodoc a fost luată de către Consiliul Local municipal în ultima şedinţă din anul trecut, după o încercare eşuată de a găsi un investitor dispus să contribuie la reabilitarea, modernizarea şi reintroducerea acestuia în circuit.

Practic, o singură firmă, care activează în domeniul turismului, s-a arătat interesată de ofertă, fiind dispusă să investească patru milioane de euro, însă negocierile nu s-au concretizat.

Municipiul Sfântu Gheorghe a achiziţionat hotelul în urmă cu aproape 3 ani de la omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, care l-a cumpărat în anul 2003 împreună cu alte active ale fostei S.C. Turism şi Agrement „Oltul” scoase la privatizare.

Hotelul Bodoc a intrat în anul 2007 în modernizare, dar lucrările au fost sistate la scurt timp, iar clădirea a rămas de atunci în paragină.

Între timp, proprietarul a acumulat o datorie de aproape 160.000 de euro către bugetul local Sfântu Gheorghe şi era ameninţat cu executarea silită, iar în cele din urmă a decis să vândă hotelul municipalităţii care înaintase oferta.

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe şi-a propus ca, în urma licitaţiei publice pe care o va organiza, să obţină cel puţin 745.000 de euro, respectiv suma plătită în anul 2014 pentru achiziţionarea imobilului.

Pentru Hotelul Bodoc, precum şi pentru alte terenuri şi clădiri ale fostei S.C.T.A. „Oltul”, aflate în localităţile Vâlcele, Malnaş Băi, Şugaş Băi, Turia şi Bixad, Ioan Neculaie a plătit în momentul privatizării peste 625.000 de euro.

Ulterior, acesta a vândut Consiliului Local Sfântu Gheorghe şi activele turistice din staţiunea Şugaş Băi, mai exact un teren de circa 4.000 de metri pătraţi, o mofetă, un restaurant cu terasă şi un mic centru de tratament cu apă termală, pentru care a obţinut 310.000 de euro, recuperând jumătate din suma achitată pentru întreaga societate la momentul privatizării.

 

 

Teme articol: hotel Hotel Bodoc licitatie
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.