CL Sfântu Gheorghe a aprobat un nou proiect pentru Şugaş-Băi
Consiliul Local (CL) Sfântu-Gheorghe a aprobat proiectul „Promovarea valorilor specifice cu potenţial turistic al municipiului Sfântu-Gheorghe şi a zonei turistice de agrement Şugaş-Băi” precum şi cheltuielile legate de acesta. Astfel, valoarea totală a proiectului, ce va fi depus prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 - Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, este de aproape 1 milion de lei.
Partea de cofinanţare cu care va participa Sfântu Gheorghe la acest proiect este de 16.769 lei, reprezentând 2% din cheltuielile eligibile. Municipiul Sfântu-Gheorghe va suporta totodată toate cheltuielilor neeligibile ale proiectului, precum şi alte costuri suplimentare care vor surveni în perioada implementării proiectului.
Consilierii locali au aprobat, totodată, sumele necesare pentru acoperirea contribuţiei din fondurile structurale în cadrul proiectului, sume care vor fi cheltuite în avans de către Municipiul Sfântu Gheorghe, până la rambursarea cheltuielilor de către Autoritatea de Management.
Obiectivul general al proiectului urmăreşte înscrierea municipiului Sfântu-Gheorghe şi a zonei turistice Şugaş-Băi în circuitul turistic intern şi internaţional şi consolidarea poziţiei pe piaţa turismului prin promovarea şi valorificarea potenţialului turistic şi al produselor specifice zonei. Primăria consideră că proiectul contribuie la îmbunătăţirea imaginii oraşului, a zonei turistice de agrement şi a întregii regiuni, la realizarea Planului Naţional de Dezvoltare, Strategiei regionale Centru şi Strategiei de Dezvoltare a Turismului judeţului Covasna.
Noi locuri de muncă
Pe termen mediu şi lung, proiectul şi-a propus să creeze noi locuri de muncă în domeniile turismului şi agrementului.
Proiectul este prezentat ca fiind o componentă a unei iniţiative mai complexe de investiţii, administraţia locală din Sfântu-Gheorghe urmărind o strategie complexă de dezvoltare a turismului, cu activităţi ce se desfăşoară pe mai multe niveluri, cu multiple obiective atât în municipiu cât şi în zona turistică de agrement Şugaş-Băi, aflată în intravilanul şi în administraţia oraşului, în intenţia relansării turismului pe plan local şi regional.
Staţiunea Şugaş-Băi este implicată în mai multe proiecte care vizează reabilitarea şi modernizarea ei. Dacă până acum din programul Ministerului Turismului aici au intrat 4,3 milioane de lei, tot din această sursă ar mai fi nevoie de încă aproximativ 3,5 milioane de lei, pentru finalizarea lucrărilor. Prin Drumul Apelor Minerale, care ar trebui finalizat până în luna octombrie, ar mai intra alte 4 milioane de lei la Şugaş-Băi. Rezultatele ar trebui să fie vizibile începând de anul viitor, în funcţie şi de cum vor fi alocate fondurile.
Monica Vajna