ACTUALITATE 30 august 2019

CL Sfântu Gheorghe a alocat 100.000 de lei pentru Festivalul kürtőskalács-ului şi deliciilor dulci

de Agerpres | 2258 vizualizări

Consiliul Local Sfântu Gheorghe, reunit joi în şedinţă ordinară, a alocat 100.000 de lei pentru organizarea celei de de-a treia ediţii a Festivalului kürtőskalács-ului şi al deliciilor dulci, ce va acea loc în perioada 13-15 septembrie, în centrul municipiului.

Suma a fost alocată la solicitarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară AgroSIC, co-organizator al evenimentului, care s-a angajat să participe cu o contribuţie egală, respectiv cu 10.000 din fonduri proprii şi 90.000 de lei din sponsorizări.

Conducerea asociaţiei a motivat cererea prin faptul că festivalul, care va contribui la promovarea acestui produs tradiţional şi, implicit, a zonei, implică un efort financiar mare, având în vedere că, în cadrul acestuia, vor fi organizate, printre altele, un concurs pentru desemnarea celui mai bun kürtőskalács, activităţi pentru copii, expoziţii, precum şi mai multe concerte susţinute de trupe de România şi Ungaria, care au un onorariu total de 70.000 de lei, la care se adăugă 30.000 de lei pentru scenă şi sonorizare.

De asemenea, organizatorii au anunţat că intenţionează să prepare cel mai lung kürtőskalács din lume, copt pe cărbune.

Pentru promovarea evenimentului şi a regiunii au fost invitaţi 20 de bloggeri, vloggeri şi specialişti în marketing turistic.

La prima ediţie a festivalului, au participat 11 echipe, iar premiul pentru cel mai bun kürtős tradiţional a fost câştigat de o echipă din Miercurea Ciuc, în timp ce premiul pentru cel mai bun kürtős făcut după o reţetă inovativă a revenit unei echipe din Sfântu Gheorghe, care a preparat un colac secuiesc presărat cu migdale, având la bază o reţetă veche de aproape o sută de ani.

La cea de-a doua ediţie, desfăşurată anul trecut, a fost preparat un colac secuiesc glazurat cu zahăr ars în lungime de 13 metri, pentru care s-au folosit 13 kilograme de făină, 13 ouă, vanilie, zahăr, apă şi drojdie.

Consiliul Judeţean Covasna a demarat, în urmă cu aproape patru ani, o campanie de promovare a kürtőskalács-ului şi a tipărit pliante în 19 limbi pentru a populariza istoricul, modul de preparare a acestei specialităţi culinare, precum şi produsele "înrudite" cu acesta.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.