Circulația bicicletelor și a trotinetelor electrice pe drumurile publice
Pentru buna informare a publicului în ceea ce privește circulația vehiculelor de tip bicicletă și trotinetă electrică pe drumurile publice, precum și pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care pot fi implicate aceste tipuri de vehicule polițiștii fac următoarele precizări:
În conformitate cu legislația în vigoare privind circulația pe drumurile publice, bicicletele și trotinetele electrice sunt definite astfel:
bicicletă - vehiculul prevăzut cu două roţi, propulsat prin forţa musculară, cu ajutorul pedalelor ori manivelelor. Sunt asimilate bicicletei vehiculele cu pedale cu pedalare asistată echipate cu un motor electric auxiliar cu puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250 W, a cărui asistare este întreruptă atunci când ciclistul încetează să pedaleze sau este redusă progresiv pe măsură ce viteza vehiculului creşte, fiind întreruptă complet înainte ca viteza vehiculului să atingă 25 km/h, precum şi bicicletele cu motor, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricicluri;
trotineta electrică - vehiculul cu două sau trei roţi şi ghidon, utilizat pentru transportul unei singure persoane, care nu este prevăzut cu loc şezând sau care este echipat cu un loc şezând pentru conducător, al cărui punct de şedere de referinţă se află la o înălţime mai mică sau egală cu 540 mm în cazul celor cu două roţi, respectiv la o înălţime mai mică sau egală cu 400 mm în cazul celor cu trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 6 km/h, dar nu depăşeşte 25 km/h şi care este echipat cu motor electric; punctul de şedere de referinţă are înţelesul prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013;
Bicicletele, trotinetele electronice și vehiculele trase sau împinse cu mâna intră în categoria vehiculelor care circulă pe drumurile publice care nu trebuie să fie înmatriculate sau înregistrate.
Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani, iar casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.
Legislația în vigoare stipulează expres faptul că: Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele şi trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h.
Este important de menționat faptul că pe trotuar, în afara zonei special destinate pentru circulația acestor tip de vehicule este interzisă circulaţia bicicletelor și a trotinetelor electrice.
Totodată, este interzis transportul pasagerilor pe trotineta electrică.
Bicicletele şi trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.
În cazul în care pe drumul public circulă mai multe biciclete sau trotinete electrice, acestea trebuie conduse numai pe un singur rând.
Le este interzis conducătorilor de biciclete și trotinete electrice ca atunci când circulă pe drumul public, să traverseze drumul pe trecerile destinate pietonilor în timp ce se deplasează pe vehicul.
Nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte-amendă), iar nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (de la 6 la 8 puncte-amendă).
(Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna)