ACTUALITATE 15 decembrie 2008

Ciorile, stăpâne în Parcul Central

de Covasna Media | 734 vizualizări
Parcul din centrul municipiului Sfântu-Gheorghe a devenit în ultimul timp atracţia principală pentru câteva mii, poate chiar zeci de mii de ciori gălăgioase. Parcul din centrul municipiului Sfântu-Gheorghe a devenit în ultimul timp atracţia principală pentru câteva mii, poate chiar zeci de mii de ciori gălăgioase. Ceasornice enervante, negricioasele înaripate împânzesc cerul de la primele ore ale dimineţii şi umplu parcul cu croncănitul lor insistent şi ascuţit. Recent reabilitat, Parcul Central este „decorat” uneori în această perioadă cu ciorchini de găinaţ îngheţat, care cum se face puţin mai cald emană un puternic miros de coteţ de păsări. Vizitatoarele nu se arată deloc interesate să părăsească oraşul, ba chiar se simt bine la adăpostul arborilor din Parc. Prezenţa lor nu poate fi însă ignorată de trecătorii prin zonă, mulţi dintre aceştia deranjaţi de mirosul şi zgomotul produse de ciori, în timp ce aleile trebuie curăţate şi mai intens din aceleaşi cauze. Asociaţia pentru protecţia păsărilor, Rara Avis, s-a gândit la o metodă inedită prin care ciorile ar putea fi alungate din centrul oraşului, şi anume prin folosirea unor înregistrări audio din ...

Parcul din centrul municipiului Sfântu-Gheorghe a devenit în ultimul timp atracţia principală pentru câteva mii, poate chiar zeci de mii de ciori gălăgioase.

Ceasornice enervante, negricioasele înaripate împânzesc cerul de la primele ore ale dimineţii şi umplu parcul cu croncănitul lor insistent şi ascuţit. Recent reabilitat, Parcul Central este „decorat” uneori în această perioadă cu ciorchini de găinaţ îngheţat, care cum se face puţin mai cald emană un puternic miros de coteţ de păsări. Vizitatoarele nu se arată deloc interesate să părăsească oraşul, ba chiar se simt bine la adăpostul arborilor din Parc. Prezenţa lor nu poate fi însă ignorată de trecătorii prin zonă, mulţi dintre aceştia deranjaţi de mirosul şi zgomotul produse de ciori, în timp ce aleile trebuie curăţate şi mai intens din aceleaşi cauze.

Ciori speriate cu înregistrări audio

Asociaţia pentru protecţia păsărilor, Rara Avis, s-a gândit la o metodă inedită prin care ciorile ar putea fi alungate din centrul oraşului, şi anume prin folosirea unor înregistrări audio din care să se audă ţipătul specific de alarmă al ciorilor, care le-ar da semnalul de pericol şi le-ar determina să plece. Despre ciori se spune că sunt cele mai inteligente din toate speciile de păsări, astfel că specialiştii afirmă că acestea s-ar putea obişnui la un moment dat dacă ar fi speriate prin zgomot, însă nu se pot împotrivi semnalelor naturale care le conduc. Preşedintele Rara Avis, Kelemen Laszlo, a afirmat că întradevăr problema ciorilor trebuie rezolvată, mai ales că imediat se finalizează reabilitarea Parcului şi această zonă este afectată din punct de vedere estetic şi al mirosului de prezenţa ciorilor. Kelemen a precizat că a discutat problema ciorilor şi cu city managerul Czimbalmos Csaba, iar Rara Avis urmează să realizeze studiul amintit în primăvara viitoare, pe stoluri mari de ciori. În urmă cu câţiva ani, Rara Avis a mai avut o tentativă de a alunga ciorile, prin zgomot, cu ajutorul sirenelor de la pompieri sau salvare, dar în ultima clipă totul a fost anulat şi nu a mai fost permisă ieşirea acestor maşini în stradă. Gălăgia a fost produsă de oamenii adunaţi în Parc, dar nu a avut efectul scontat. „Alungarea ciorilor nu este o acţiune de o zi, avem un proiect pe tema aceasta, dar trebuie discutat cu primarul, cu autorităţile, să ştim că ne sprijină. Ceea ce ştim din experienţa anilor trecuţi este că dacă vine un frig pleacă, dar acum este cald. Sunt mai multe ciori care stau în oraş, vremea este favorabilă“, a afirmat Kelemen Laszlo.

Demonstraţie cu şoimi

Proiectul gândit de Rara Avis se referă la o demonstraţie cu şoimi, care ar urma să fie organizată în primăvară la Chichiş, unde sunt stoluri mari de ciori, iar pe durata demonstraţiei se va înregistra sunetul produs de păsările speriate. „Nu s-a mai cercetat acest lucru şi ar fi o metodă foarte bună să putem pune în Parc aceste înregistrări, iar pe lângă acestea să mai aducem şi nişte şoimi să le sperie. La asta ne-am gândit, ca să fim pregătiţi anul viitor. Păsările sunt deştepte, degeaba faci zgomot o zi, că se obişnuiesc, dar dacă vine din natură, nu se pot împotrivi”, a mai afirmat preşedintele Rara Avis. Kelemen spune că dacă autorităţile locale le vor solicita sprijinul în aplicarea unui proiect de îndepărtare a ciorilor din oraş se vor implica şi vor fi pregătiţi, dar trebuie discutat înainte, pentru a nu se repeta întâmplarea de acum câţiva ani, când deşi se discutase cu autorităţile locale în ultima clipă partea cea mai importantă a proiectului nu a mai putut fi aplicată. Potrivit preşedintelui Rara Avis, ciorile au început să intre în oraş de acum 10 ani, iar în prezent este vorba de aproximativ 20.000 de păsări care s-au adunat în Sfântu-Gheorghe.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.