Cinci parcuri, vizate de modernizări la Sfântu Gheorghe
Autoritățile din Sfântu Gheorghe și-au manifestat, oficial, prin adoptarea de studii de fezabilitate, intenția de a reamenaja cinci locuri de joacă din oraș. Acestea sunt în mai multe locații din reședința de județ, respectiv: Aleea Avântului, Aleea Căminului, strada 1 Decembrie 1918, strada Lăcrămioarei și strada Tineretului.
„Necesitatea obiectivului de investiții este motivată în primul rând prin intenția administrației locale de a îmbunătăți atractivitatea orașului și a calității vieții în mediul urban, prin creșterea calității spațiului public. În vederea atingerii acestor îmbunătățiri, este indispensabilă dezvoltarea economică și socială durabilă a spațiului urban. Astfel, amenajarea locurilor de joacă noi și modernizarea celor vechi face parte din obiectivele de investiții propuse privind dezvoltarea durabilă a orașului Sfântu Gheorghe”, se arată în studiile de fezabilitate aprobate în ședința din 25 august de consilierii locali din Sfântu Gheorghe.
„Toate cele cinci locuri de joacă se vor transforma în locuri de joacă foarte inovative și frumoase”, a spus, în prezentarea din plenul ședinței amintite, viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.
Marți, pentru Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro, edilul a precizat că lucrările vor începe de anul viitor, dar și că tot atunci vor fi adoptate noi astfel de inițiative pentru alte zone din oraș, fiindcă se dorește o modernizare generală și unitară a spațiilor de joacă.
În ceea ce privește hotărârile deja adoptate, prima dintre ele prevede că pentru locul de joacă din Aleea Avântului, din zona Gării, valoarea totală a investiției ar urma să fie peste 1,7 milioane de lei (TVA inclus). Este vorba despre modernizarea spațiului deja existent, cu o suprafață totală de 651,69 metri pătrați, în prezent în stare avansată de degradare.
Referatul de aprobare al studiului de fezabilitate arată că „lucrările de execuție vor cuprinde amenajări exterioare, sistematizare verticală, amenajare loc de joacă, amenajare suprafețe pavate și spații verzi, precum și dotarea adecvată destinației a acestora. Se vor demola elementele existente, terenul va fi nivelat, se vor trasa aleile, se balastează, se vor monta borduri, se vor pava aleile, se vor realiza scările, se va instala gardul, se vor instala echipamentele de joacă și mobilier urban. Apele meteorice vor fi evacuate în spațiile verzi amenajate prin rigole după caz”.
În Aleea Căminului, din zona Ciucului, autoritățile au în vedere tot modernizarea unui loc de joacă existent, aflat în stare avansată de degradare. Valoarea estimată a investiției prin studiul de fezabilitate, adoptat de Consiliul Local în aceeași ședință de la finalul lunii august, este de aproape 1,4 milioane de lei (TVA inclus).
„Locația propusă se află în intravilanul Municipiului Sfântu Gheorghe, str. Căminului (n.red.: Aleea Căminului), cu o suprafață totală de 757,7 metripătrați. (...) Se constată lipsa parțială a delimitării locurilor de joacă față de terenurile, străzile și locurile de parcare adiacente. Terenul studiat este plat, stabil, fără accidente de relief. Suprafețele de joacă prezintă denivelări și elementele de joacă sunt amplasate fără un concept peisagistic, sub ele nu există suprafață antișoc, iar pietriș este prezent doar pe alocuri”, se arată în studiul de fezabilitate.
Se propune ca aici să se realizeze „un teren de joacă cu funcțiuni multiple de joacă, cu soluții inovative și design deosebit”, mai arată documentele adoptate în 25 august.
Durata de realizare a proiectului tehnic este estimată, pentru ambele investiții prezentate, la două luni, execuția lucrărilor la alte patru, iar la capitolul sursă de finanțare este notat bugetul local al municipiului.
Pentru amenajarea locului de joacă din strada 1 Decembrie 1918, din spatele ștrandului, sunt necesari puțin peste 3 milioane de lei (TVA inclus), conform studiului de fezabilitate (SF). Suprafața totală vizată este de 1.568,91 metri pătrați, spațiul fiind în prezent ocupat de un loc de joacă aflat în stare de degradare.
„Realizarea prezentului obiectiv de investiții constă în amenajarea unui teren de joacă și a unui loc de socializare care să corespundă standardelor europene și să satisfacă nevoile de joacă și recreere în condiții optime”, mai prevede SF.
Următorul spațiu vizat pentru reamenajarea unui loc de joacă este strada Lăcrămioarei. Investiția se va ridica, potrivit studiului de fezabilitate, la aproape 4,4 milioane de lei (cu TVA).
Locația propusă se află în intravilanul municipiului Sfântu Gheorghe, str. Lăcrămioarei, cu o suprafață totală de 3.988,06 metri pătrați. Aici, pe lângă terenul de joacă pentru copii, va fi amenajată și o zonă cu aparate de fitness.
Al cincilea loc de joacă aflat pe lista de modernizare a autorităților din Sfântu Gheorghe este situat în strada Tineretului. Este vorba tot despre un teren existent, dar aflat în stare avansată de degradare, pe o suprafață de 2.270,56 metri pătrați. Investiția estimată se ridică la aproape 3 milioane de lei.
„Se vor demola elementele existente, terenul va fi nivelat, se vor trasa aleile, se balastează, se vor monta borduri, se vor pava aleile, se va instala gardul, se vor instala echipamentele de joacă și fitness, mobilier urban”, scrie în SF.
Pentru aceste trei inițiative, execuția lucrărilor este estimată, potrivit SF, la cinci luni, iar PT la două luni. Fondurile vor fi asigurate din bugetul local de anul viitor.
Pentru toate cele cinci proiecte, obiectivele sunt: îmbunătățirea semnificativă a designului spațiului urban, dezvoltarea abilităților cognitive ale copiilor, îmbunătățirea calității vieții utilizatorilor, ridicarea gradului de siguranță a echipamentelor de joacă și creșterea numărului de utilizatori.
În 2020, autoritățile locale din Sfântu Gheorghe au adoptat regulamentul de organizare și funcționare a spațiilor de joacă situate pe domeniul public al municipiului. Documentul prevede și că pot fi aplicate amenzi între 500 și 2.000 de lei în cazul nerespectării acestor norme.
Pe de altă parte, în anii trecuți, municipalitatea a adunat ea însăși amenzi de la Protecția Consumatorilor, pentru că locurile de joacă din oraș nu respectau prevederile legale referitoare la spațiile de joacă. O analiză din 2014–2018 a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Covasna arăta că, în această perioadă, primăria Sfântu Gheorghe a primit amenzi în valoare totală de 135.000 de lei, din această cauză.