ACTUALITATE 3 februarie 2020

Ceremonie pentru ieșirea „la pensie” a jandarmului Rex

de Iulia Drăghici - Taraș | 1314 vizualizări

Evenimentul a fost organizat în premieră la IJJ Covasna 

Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna i-a urat vineri, 31 ianuarie, „pensie lungă!” jandarmului Rex. Evenimentul a fost organizat în premieră și a însemnat predarea simbolică a ciobănescului german către noul proprietar, un jandarm din cadrul IJJ Covasna. 

E prima dată când facem un astfel de eveniment. Am considerat că este o formă de respect față de toți cei care își aduc contribuția la bunul mers al misiunilor jandarmeriei”, a declarat vineri comandantul IJJ Covasna, locotenent colonelul Adrian Nichifor, amfitrionul evenimentului.  

Rex, sau cu numele din acte – Pabal, a încheiat astfel o carieră în jandarmerie începută în 2013. Ieșirea la pensie a venit și ca urmare a vârstei înaintate a cățelului, dar, totodată, și din cauza unei afecțiuni de care suferă ciobănescul german. 

La împlinirea stagiului de serviciu  de 7 ani, pe fondul unor afecțiuni medicale, starea de sănătate a câinelui s-a deteriorat, fiind diagnosticat cu sindrom de compresie medulară și pancreatită, boli care nu mai pot fi tratate, câinele fiind propus pentru scoaterea din serviciu prin casare directă.

În spiritul camaraderesc specific armei noastre, ca semn de apreciere față de activitatea desfășurată, începând cu data de 31.01.2020, odată cu „pensionarea” câinelui de serviciu PABAL, s-a hotărât ca acesta să rămână în marea familie a jandarmilor, urmând a fi adoptat de către colegul nostru sg.maj. Ticușan Florin”, se arată în biografia lui Pabal. 

Tot aici se precizează că acesta a avut doi conductori, pe plt.maj. Eugen Sălaghe, care, după ce a ieșit la pensie l-a predat colegului său mai tânăr, sg.maj. Bontea Emanuel. 

Ceremonia a însemnat nu doar prezentarea întregii activități a camaradului patruped în misiunile IJJ, ci și decorarea, cu o medalie onorifică, a celui mai bun prieten al omului. 

Concomitent cu activitatea de pregătire, câinele de serviciu a participat alături de conductorul său, la misiuni de asigurare a ordinii publice  pe timpul unor manifestări cultural-artistice și sportive, precum și la misiuni de menținere a ordinii publice în cadrul patrulelor de însoţire planificate în mun. Sf. Gheorghe și în localitățile Araci și Vâlcele, contribuind astfel la menținerea unui climat optim de siguranţă publică în zona de responsabilitate”, mai arată biografia lui Pabal. 

De prietenia și loialitatea de care a dat dovadă Rex s-a convins pe deplin Emanuel Bontea, pentru care evenimentul a fost de-a dreptul emoționant. 

„A fost colegul meu, prietenul meu, alături de care am lucrat aproape un an de zile. Îi doresc pensie ușoară și lungă. Sunt sigur că noul lui stăpân va avea foarte mare grijă de el. A fost un camarad foarte bun, foarte blând, am făcut atașamentul destul de repede cu el. A fost primul câine de serviciu. Tocmai de aceea emoția este atât de mare. Sper ca următorul meu câine să fie cel puțin la fel de bun precum a fost Rex. Nu o să îi spun Pabal, pentru că de Rex îl știe toată lumea”, a spus vineri Emanuel Bontea. 

În tot acest timp, cât ceremonia avea loc, blănosul privea mândru și atent tot ce se petrecea. Poate că nu a înțeles de ce, dar în mod cert a știut că el era centrul atenției, așa că s-a comportat pe măsură – demn. 

Noul proprietar a spus că familia în care a intrat Pabal este mare și că va avea încă doi „frați”, dar și o curte unde să poată patrula în voie, în continuare. 

„Mai dețin câini acasă, încă doi. Va fi al treilea și răsfățatul casei. Totodată, cu experiența lui, sper să îi disciplineze și pe ceilalți”, ne-a spus noul părinte al lui Rex, care a precizat că argumentul care l-a făcut să își dorească să îl ia acasă a fost comportamentul lui în timpul misiunilor de patrulare. „Când patrulam pe stradă toată lumea venea să facă poze. Era foarte iubit. (...) Am fost cucerit de disciplina pe care o are. Am considerat că este câinele care te poate ajuta când ajungi acasă să îți facă ziua mai frumoasă”, a mai spus Florin Ticușan

La IJJ Covasna își desfășoară în continuare activitatea încă doi câini de serviciu și sunt speranțe ca în perioada următoare să mai vină încă unul sau doi camarazi patrupezi. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.