ACTUALITATE 6 septembrie 2024

Ceremonie militară și defilare, la 80 de ani de la Ziua Eliberării Orașului Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 4336 vizualizări

Împlinirea a 80 de ani de la eliberarea primului oraș românesc de sub dominația hortysto-fascistă va fi marcată la Sfântu Gheorghe printr-o serie de evenimente. Cele mai multe vor fi duminică, 8 septembrie. 

Programul cuprinde „o serie de activități destinate cunoașterii tradițiilor ostășești, dezvoltării respectului față de înaintași și de cinstire a eroilor căzuți pentru eliberarea orașului Sfântu Gheorghe”, după cum se arată într-o informare de presă transmisă redacției Observatorul de Covasna și covasnamedia.ro. 

Programul este următorul: 

  • vineri, 6 septembrie, ora 11:00, la sediul Instituției Prefectului – Județul Covasna, simpozion dedicat „Zilei Eliberării Orașului Sfântu Gheorghe”;
  • duminică, 8 septembrie, ora 12:00, la Bustul Generalului – Erou GRIGORE BĂLAN (Sediul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna), ceremonie militară și religioasă, cu depuneri de coroane de flori; 
  • tot duminică, dar de la ora 13:30, la Placa Comemorativă din fața Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, ceremonie militară și religioasă, cu depuneri de coroane de flori și defilarea efectivelor.

Activitățile sunt organizate de Instituția Prefectului – Județul Covasna, împreună cu garnizoana Sfântu Gheorghe, cu participarea celorlalte structuri din sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din garnizoană.

Vă așteptăm alături de noi pentru a sărbători și a cinsti memoria înaintașilor noștri!”, transmit organizatorii. 

Restricții de circulație 

Pentru șoferi, dar și ceilalți interesați este important de reținut că, pentru organizarea acestor evenimente, sâmbătă și duminică vor fi o serie de restricții de circulație în Sfântu Gheorghe: 

  • sâmbătă, 7 septembrie și duminică 8 septembrie, în intervalul orar 10:00 – 17:00 respectiv 10:00 – 15:00 pe strada 1 Decembrie 1918 (de la intersecția cu str. Grof Miko Imre) – str. Kossuth Lajos (până la intersecția cu str. Varadi Jozsef), precum și pe strada Oltului de la intersecția cu B-dul Grigore Bălan până la intersecția cu str. 1 Decembrie 1918;

  • între orele 10:45 – 11:30, pe ruta str. Armata Română – str. 1 Decembrie 1918 – B-dul Grigore Bălan – Sediul IPJ;

  • între orele 12:15 – 13:20, pe ruta str. Armata Română – str. 1 Decembrie 1918 – Sediul Primăriei;

  • între orele 12:50 – 13:20, pe ruta str. Sediul IPJ - B-dul Grigore Bălan - str. 1 Decembrie 1918 – Sediul Primăriei.

Totodată, Poliția Locală Sfântu Gheorghe a anunțat că „începând de vineri, de la ora 17:00, și până duminică, la ora 15:00, parcarea va fi interzisă pe strada 1 Decembrie 1918, tronsonul dintre Piaţa Sfântul Gheorghe (din faţa Agenţiei CFR) și până la str. Váradi József (inclusiv parcarea fostului Hotel Bodoc)”.

Anul trecut, Ziua Eliberării Orașului a fost sărbătorită printr-o amplă ceremonie militară şi religioasă în centrul municipiului, la care a participat, printre alţii, şi ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr. 

Totodată, în curtea noului sediu al IPJ Covasna a fost dezvelit bustul generalului Grigore Bălan, primul general al Armatei Române căzut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.