ACTUALITATE
29 noiembrie 2017
Cercetați pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice
de Covasna Media |
855 vizualizări
Polițiștii din orașul-stațiune Covasna, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, luni seară, un autoturism condus de un bărbat. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că persoana în cauză avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat.
Un alt tânăr de 18 ani a fost identificat la volanul unui autoturism, de polițiștii din Bățani, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Compartimentul Relaţii Publice
Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta
ACTUALITATE
Vrei să prinzi loc? Iată cum iei bilet pentru programele din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe
Acum 21 ore, 23 minute
Spectacolul „ECCE HOMO” în premieră la București – Pictura prinde viață prin dans și muzică
Acum 21 ore, 30 minute