ACTUALITATE 24 decembrie 2020

Cercetați de polițiști pentru operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept

de Iulia Drăghici - Taraș | 3047 vizualizări

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări față de doi bărbați din județul Covasna, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

 În cursul anchetei, la data de 21 decembrie a.c, polițiștii au efectuat două percheziții la domiciliul persoanelor în cauză.

În urma perchezițiilor au fost ridicate, în vederea confiscării, aproximativ 10 kg. de articole pirotehnice.

În contextul cazului prezentat anterior, reiterăm faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, persoanele fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să comercializeze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice dacă nu fac dovada calităţii de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale.

Prin excepţie de la prevederile legale mai sus menționate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoria 1/F1 iar persoanele au împlinit vârsta de 18 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoriile P1 și/sau T1.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă următoarele fapte:

a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;

b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Sursa: Comunicat de presă IPJ Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.