ACTUALITATE 14 iulie 2023

Centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, în grafic; se lucrează la cele patru sensuri giratorii

de Agerpres | 1401 vizualizări

Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, începute anul trecut, avansează conform graficului, iar cele patru sensuri giratorii prevăzute în proiect au început să prindă contur, a anunţat joi, primarul Antal Árpád.

Potrivit acestuia, drumul de centură ar putea fi dat în folosinţă în primăvara anului viitor.

„Lucrările avansează conform graficului la centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe. Cele 4 sensuri giratorii încep să prindă contur, acestea urmând să facă circulaţia mai fluidă şi mai sigură. Acum peste 500.000 de maşini intră lunar în Sfântu Gheorghe, iar varianta de ocolire va reduce aglomeraţia din oraş, pentru că traficul de tranzit va fi redus cu cel puţin 20%. Conform planurilor, centura va fi dată în folosinţă în primăvara anului viitor”, a scris Antal Árpád pe pagina de Facebook.

Viitoarea centură ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe va avea o lungime de 11,56 kilometri, cu câte o bandă pe fiecare sens, cu o lăţime de 3,50 metri. Aceasta se va desprinde din DN12, Braşov-Bacău, înainte de localitatea Coşeni, şi va reintra pe acest drum în partea de nord a municipiului, la ieşirea spre Miercurea Ciuc, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe. Vor fi realizate, de asemenea, patru intersecţii giratorii şi trei pasaje peste calea ferată şi peste râul Olt.

Investiţia se cifrează la aproape 300 de milioane de lei şi este finanţată din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Foto: Kristó-Gothárd Hunor

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.