Centrul de Studii Europene de la Arcuş fuzionează cu Şcoala Populară de Arte
Centrul de Studii Europene de la Arcuş va fi desfiinţat, activitatea şi patrimoniul acestuia urmând să fie preluate de Şcoala Populară de Arte şi Meserii din municipiul Sfântu Gheorghe.
Consiliul Judeţean Covasna, în subordinea căruia funcţionează ambele instituţii, a decis să reorganizeze activitatea acestora, prin urmare, începând cu data de 1 iunie, Centrul de Studii Europene va fi desfiinţat, acesta urmând să fuzioneze, prin absorbţie, cu Şcoala Populară de Arte.
Directorul Şcolii, Gaj Nandor, a declarat că scopul acestui demers este de a vitaliza şi eficientiza activitatea, apreciind că în urma acestei comasări instituţia va avea mai mare putere de acţiune pe proiecte şi programe.
El a subliniat că una dintre priorităţile şcolii este de a organiza cursuri de reconversie profesională în domenii de interes zonal şi regional, dar şi de meşteşuguri tradiţionale care pot produce venituri oamenilor din zonă. Şcoala Populară desfăşoară şi programe de educaţie culturală pentru adulţi, ce au ca scop conservarea şi promovarea valorilor autentice, tradiţiilor şi obiceiurilor comunităţii locale şi stimularea creativităţii.
Patrimoniul Centrului de la Arcuş va fi predat în perioada aprilie – 31 mai a.c., iar angajaţii vor fi transferaţi până la sfârşitul lunii viitoare la Şcoala Populară, în cadrul căreia va fi înfiinţat un nou birou care se va ocupa de proiecte educaţionale.
Centrul de Studii Europene, aflat la circa zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, a fost înfiinţat în anul 2006 în fosta Casă a agronomului, cu scopul de a pregăti specialişti capabili să îndeplinească criteriile de performanţă cerute de Uniunea Europeană, dar şi să înveţe autorităţile locale şi organizaţiile nonguvernamentale să întocmească proiecte pentru atragerea fondurilor structurale.